Metalurgistul Cugir, sigură de prezența în play-off, a abordat cu încredere deplasarea de astăzi, de la Reghin, obținând o victorie categorică, 4-1 (1-0), în disputa de vineri după amiază cu formația locală Avântul.
Jocul din „orașul viorilor” a început cu vizitatorii mai prezenți în treimea adversă. Primul șut pe poartă al disputei, expediat de M. Lupu din afara careului, a venit în minutul 6. Treptat jocul s-a mai echilibrat, însă tot cugirenii au rămas vioara întâi. Intrat pe teren în minutul 13 în locul lui P. Păcurar (accidentat), Selagea (28) a deschis scorul din lovitură de la 11 metri, executând din punctul cu var la semi înălțime, în dreapta portarului Bucin. Penalty-ul a fost dictat după un fault comis în careu de Toth asupra lui Șaucă.
Șt. Radu (50) putea majora avantajul Cugirului cu o lovitură de cap după un corner. Un minut mai târziu, portarul R. Opric l-a anticipat imperial pe Șerbănați, aflat în poziție extrem de favorabilă pentru a înscrie. Același R. Opric a fost pe fază la șutul lui Murar (53).
Portarul Bucin (69) a avut o paradă de senzație, deturnând de pe cadrul porții mingea trimisă excelent de Al. Rus din lovitură liberă de la 25 de metri. La celelalte buturi, R. Opric a trebuit să se recunoască învins la mingea trimisă perfect cu capul de Vrabie în minutul 73 pentru 1-1! Bucuria gazdelor a fost de scurtă durată. Cugirenii au trecut din nou în avantaj din minutul 78, reușită din „gura porții” a lui Vitinha, după 2-3 repingeri anterioare ale amfitrionilor. Cocan putea face 3-1 în minutul 81, însă a reluat peste din interiorul careului. M. Lupu (87) a făcut până la urmă 3-1 pentru Metalurgistul, cu o reluare pe jos din apropiere, la capătul unei faze în care oaspeții au destabilizat prin combinații rapide defensiva formației din județul Mureș. Scorul final, 4-1 pentru cugireni, a fost stabilit în minutul 90+3 de L. Contra, care a driblat tot ce a întâlnit în calea sa, inclusiv pe portarul Bucin.
Metalurgistul Cugir a obținut astfel a noua victorie consecutivă în duelurile cu Avântul Reghin. Terenul greu, plin de noroi, și-a pus amprenta asupra calității disputei, una încrâncenată!
Au evoluat echipele:
Avântul reghin: Bucin/ cpt – Bugnar, Hașnaș, R. Suciu, D. Chirilă, D. Popa, Harko, Toth, Vrabie, Ad. Murar, Șerbănați: Csegoldi, Z. Crișan, G. Chirilă, Sămărghițan, R. Moldovan, P. Pașca, M. Pop, M. Bucur, D. Popa. Antrenor Vilmoș Stoica – principal
Metalurgistul Cugir: R. Opric – Al. Rus, Vlădia, Șt. Radu, Vitinha – Șaucă/ cpt, Boldea, P. Păcurar (13 Selagea; 81 L. Contra), Andriuc (55 Nicula) – Cocan (82 Șuteu), M. Lupu. Pe bancă: Perjeriu, S. Itu,, M. Neagu, Bănică, Tănăsescu. Antrenor Lucian Itu – principal.
Arbitri: Al. Suvar (Sibiu), Z. Biro (Belin), T. Biro Barna (Cernat) Observatori Ad. Voica (Bistrița), B. Lie (Făgăraș)
LUCIAN DĂRĂMUȘ
The post „Roș-albaștrii”, victorie categorică în „orașul viorilor”: Avântul Reghin – Metalurgistul Cugir 1-4 (0-1) first appeared on cugirinfo.ro | stiri Cugir | ziar Cugir.
Sursa: www.cugirinfo.ro