Urmare a solicitării transmise de autorităţile din Regatul Spaniei, în data de 17 august 2025, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, România acordă sprijin internaţional pentru combaterea incendiilor de pădure cu care se confruntă această ţară, anunţă miercuri Guvernul.
Executivul arată că, în baza propunerii formulate de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, România va trimite un modul de intervenţie specializat în stingerea incendiilor de pădure, format din 51 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţilor subordonate, conform news.ro.
”Transportul echipei de intervenţie se va realiza în cursul zilei de mâine cu sprijinul Forţelor Aeriene Române din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Misiunea colegilor noştri se va desfăşura pe teritoriul Spaniei, în oraşul Jarilla (provincia Cáceres din comunitatea Extremadura)”, se arată în comunicatul oficial.
România îşi reafirmă solidaritatea şi angajamentul de a sprijini statele membre ale UE
Cheltuielile necesare desfăşurării acestei misiuni urmează a fi acoperite din fonduri europene, conform Regulamentului Protecţiei Civile Europene.
Prin această misiune, România îşi reafirmă solidaritatea şi angajamentul de a sprijini statele membre ale Uniunii Europene în gestionarea situaţiilor de urgenţă de mare amploare, menţionează Guvernul.
Citeşte şi: Cel puțin 76 de morți în Afganistan după ce un autocar a fost implicat într-un accident
Citeste mai mult