l George Pomuţ, generalul care a luat Alaska de la ruși pentru americani, era nepotul lui Dinică, un român care a părăsit Săcelele pentru un trai mai bun în Imperiul Austriac
l Începând cu anul 1931, generalul Pomuţ e celebrat anual cu ocazia Memorial Day, în rând cu părinţii fondatori ai naţiunii americane
Odată cu ziua de 15 august, Alaska a căpătat o semnificație unică. Cel mai tânăr stat al SUA și teritoriul cel mai regretat pierdut de Rusia, a fost pentru o zi speranța de pace a Ucrainei. Întâlnirea dintre președintele SUA, Donald Trump, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost pentru câteva ore cel mai urmărit subiect pe întreg mapamondul. Din păcate, locul încărcat el însuși de o istorie zbuciumată nu a devenit nici pe departe un nou simbol al păcii. Pentru noi, însă, cea mai frumoasă poveste despre Alaska rămâne cea legată de omul care, în 1867, a cumpărat de la ruși acest teritoriu de gheață pentru americani. E vorba de generalul George Pomuţ. Un român, nepotul unui săcelean.
Pe 20 iunie 1867, s-a anunţat oficial că Alaska a fost alipită Statelor Unite ale Americii. Ruşii au vândut gubernia pe modesta sumă de 7,2 milioane de dolari. America a câştigat un teritoriu pustiu, la prima vedere. Era însă aur curat. La propiu și la figurat. O imensă resursă de petrol și aur. Succesul tranzacţiei s-a datorat unei echipe de negociatori, printre care şi românul George Pomuţ, un militar care a luptat eroic în Războiul de Secesiune şi ale cărui rădăcini proveneau din localitatea Săcele de lângă Brașov. Misterul care a înconjurat întreaga viaţă a românului s-a prelungit şi după moartea lui. Cum n-a fost căsătorit, nimeni nu a moştenit considerabila lui avere. Averea a dispărut fără urmă, iar în urmă a rămas doar un mare mister.
Actul care atestă trecerea teritoriului Alaska în proprietatea Statelor Unite ale Americii
Bunicul din Săcele al generalului
George Pomuţ, sau Pomutz, cum ortografiază americanii, a fost un personaj extraordinar, cu un destin măreţ, ca de roman, însă plin de semne de întrebare. Dintr-un simplu fiu de fierar, a ajuns general în armata americană. A fost un om atât de important încât istoricul Aurel Sasu l-a numit „cea mai mare personalitate a exilului politic românesc al secolului XIX“. A venit pe lume într-o familie de români săceleni mutaţi în oraşul unguresc Gyula, comitatul Bekes. Pomuţii erau în pribegie, după ce Dinică, bunicul viitorului general, a ales să lase Săcelele pentru un trai mai bun în Imperiul Austriac. George Pomuţ, înregistrat la biserica Sf. Nicolae din Gyula sub numele de Georgie Pomnuţ, s-a născut pe 31 mai 1818 şi a fost botezat de preotul ortodox Atanasie Georgievici. Părinţii lui erau Ioan şi Victoria. Tatăl, potcovar pe moşia contelui Wenkheim József, după unele surse, iar după altele, medic veterinar, sau chiar nobil, s-a stins de tânăr, nu înainte însă de a-şi vinde animalele, ca să-şi ţină cei doi fii în şcoli. Constantin, băiatul cel mare, a ajuns doctor în medicină, renumit profesor la Universitatea din Pesta. George însă a îmbrăţişat cariera armelor. A urmat şcoala confesională ortodoxă din localitate şi liceul la Kaposvár. Facultatea de drept a terminat-o la Pesta. A funcţionat o vreme ca procuror regal în capitala ungară, pentru ca, nu peste mult timp, să-şi deschidă un birou de avocatură. Există şi relatări care susţin c-ar fi urmat Academia militară St. Etienne din Franţa şi pe cea similară din Viena. Dar e foarte posibil ca viitorul general să nu fi avut studii militare.
Căpitanul Revoluţiei Maghiare
În perioada cât a trăit în Pesta, a menţinut strânse legături cu intelectualii români, în special cu Emanuil Gojdu şi Eftimie Murgu. A înlesnit tipărirea unor cărţi româneşti şi a sprijinit moral şi prin legăturile sale personale cariera unor tineri români. Ca opţiuni politice, înclina spre Partidul Radical, al cărui preşedinte a fost Madarász László, şi unde şi-a întâlnit mulţi colegi de facultate şi prieteni avocaţi, tineri cu vederi progresiste. La izbucnirea revoluţiei maghiare din 1848, s-a întors în oraşul natal, şi, ca honved, i-a îndemnat pe românii din Gyula şi Chitighaz să intre în rândurile luptătorilor împotriva asupririi austriece. Din motive încă neelucidate, s-a înrolat în Armata Naţională Ungară. A participat la luptele pentru independenţă ca locotenent. Generalul Klapka György l-a ridicat la rangul de căpitan şi l-a repartizat la fortul din Komárom, un important punct strategic pe Dunăre.
Avansarea, o enigmă
Este o enigmă această apariţie bruscă în rândurile ofiţerilor, deoarece nu s-a găsit niciun document care să ateste măcar înrolarea lui Pomuţ ca soldat. A fost avansat căpitan al poliţiei civile din oraşul Komárom şi copist personal al lui Újházy László, comisarul din Komárom. După capitularea fortăreţei şi înfrângerea Revoluţiei maghiare, împreună cu alţi douăzeci de camarazi din preajma lui Újházy, Pomuţ a plecat la Paris, de aici la Londra, apoi a trecut Oceanul în Statele Unite (24 februarie 1850), unde a cerut azil politic. După alte surse, ar fi fost prin Italia şi Germania, iar din Hamburg, în altă versiune, s-a îmbarcat spre Lumea Nouă.
A înfiinţat un oraş în America
Ajuns în New York, unde a rămas doar câteva luni, împreună cu prietenul lui Dragoş şi alţi revoluţionari, Pomuţ a decis să se îndrepte spre Vest. Avea doar 32 de ani. Legenda spune că ar fi mers timp de două luni cu busola în mână, căutând un loc bun pentru a întemeia o colonie a ungurilor liberi. Localitatea a dispărut însă de pe hartă câţiva ani mai târziu, odată cu extinderea exploatărilor în zonă. Grupul de exilaţi s-a stabilit în Decatur Country, localitatea Keokuk din statul Iowa, unde au primit în stăpânire un teren sălbatic la sud de Burlington, la două mile de Davis City. Şi-au botezat colonia „New Buda“, în amintirea capitalei ungare.
La 15 martie 1855, Pomuţ a obţinut cetăţenia SUA
La data de 15 martie 1855, George Pomuţ a obţinut cetăţenia SUA, la numai o lună după ce a formulat cererea. „Vă oferim protecţie şi liberă manifestare în beneficiul instituţiilor şi a legilor noastre, încredinţaţi că veţi găsi în America un al doilea cămin“, a fost răspunsul autorităţilor americane. Reverendul E.J. Harkin spunea în 1948, cu prilejul unei sărbători locale, că Pomuţ este cel care a desenat planul „unui mare şi spaţios oraş“. Tot pastorul aminteşte câteva nume româneşti printre cei care au fundat colonia: Varga, „familie proeminentă chiar şi astăzi“, şi Milea Boegar. El spune că Pomuţ s-a mutat ulterior în San Antonio, Texas. O altă controversă, amănuntul fiind necunoscut în biografia viitorului general, la fel cum controversată este şi menţionarea „familiei Pomuţ“. Nu se ştie dacă George s-a căsătorit sau dacă şi-a adus şi alte rude peste Ocean. Cert e că, în comunitatea întemeiată de Pomuţ, românul a fost extrem de apreciat.
Liderul cel mai bogat al coloniei
În New Buda, îndemnaţi de Pomuţ, coloniştii au pus umărul la dezvoltarea localităţii şi a producţiei agricole. Savantul maghiar Xantus János i-a vizitat în 1854, prilej cu care l-a descris elogios pe liderul comunităţii, cel care făcea planuri de urbanizare, cu servicii poştale, primărie, tribunal, bibliotecă. „Ajuta pe toţi. Când el simţea frigul până la oase, acoperea şi încălzea pe alţii. Când el nu avea nici pâine măcar, aranja femeilor grădini de flori. Aşa a fost Ghiţă, şi numai inimii sale nobile i se datorează înflorirea coloniei“, relata Xantus János.
Fire întreprinzătoare, Pomuţ a cumpărat terenuri, sprijinit de către un om bogat, Frederic Teall din California, prima cunoştinţă pe noul tărâm. Începuse să trăiască chiar în lux. Tot din relatările celor ce i-au trecut pragul, Pomuţ apare descris ca fiind înalt, blond, cu părul ondulat şi barbă, o figură impunătoare.
Din voluntar, general de brigadă
În documentele Regimentului 15 de Voluntari din statul Iowa, Pomuţ este consemnat printre primii înrolaţi. În 1862, a fost grav rănit la coapsă în luptele de la Shiloh. În fruntea regimentului de infanterişti, Pomuţ a participat la cinci campanii decisive, cu celebrul general T. Sherman. Generalul Walter O. Gresham, comandantul Brigăzii a III-a, care cuprindea şi regimentul lui Pomuţ, spunea despre român că „era un ofiţer curajos şi cu mult spirit de iniţiativă, bucurându-se în rândul camarazilor de cea mai mare popularitate. A fost un valoros ofiţer, versat în toate problemele militare, dar a avut şi o vastă cultură, un gentleman cu maniere distinse“. A fost rapid avansat, de la sublocotenent în 1861, la maior în 1863, locotenent-colonel în 1864 şi colonel în 1865. În 1864, el şi-a condus regimentul în Bătălia de la Atlanta, cea care a pecetluit victoria Nordului împotriva Sudului. S-a aflat în linia de foc 81 de zile, luând parte la 17 atacuri. La 24 mai 1865, a fost prezent la marea paradă a victoriei, defilând călare în fruntea regimentului, pe bulevardul Pennsylvania din Washington. La 19 mai 1866, a fost avansat la gradul de general de brigadă, pentru merite excepţionale pe câmpul de luptă.
Tânărul ofițer al armatei SUA George Pomuț
Consul în Kronstadt-ul rusesc
În anul 1866, a început un nou episod din viaţa lui George Pomuţ. În acel an a fost numit consul, apoi consul general al SUA în Rusia, la Sankt Petersburg şi Kronstadt (1874), unde a rămas în funcţie până în 1878, când schimbările politice au dus la înlocuirea lui cu William H. Edwards. Guvernul american i-a oferit alt post în diplomaţie, însă el, inexplicabil, a refuzat, preferând să-şi trăiască ultimii ani în Rusia. În perioada consulară, a fost menţinut în funcţie de trei preşedinţi, începând cu Andrew Johnson, două mandate având numai sub preşedintele Grant, ceea ce vorbeşte mult de calităţile lui. Misiunea lui Pomuţ a durat un timp neobişnuit de lung pentru uzanţele diplomatice şi fluctuaţiile de înalţi funcţionari diplomatici ai epocii. Cei 12 ani de consulat au reprezentat un caz de excepţie în istoria Departamentului de Stat American. Preşedintele Johnson îl aprecia drept „echilibrat, cinstit, cult şi stăpânit de idei generoase, vorbind şi scriind în opt limbi“. Iar Grant l-a vizitat şi i-a dăruit o ţigară de foi învelită în steagul „Stars and Stripes“.
Pomuţ l-a sfătuit pe ţar să renunțe la Alaska
Şi ruşii îl respectau. La Sankt Petersburg, era invitat la balurile curţii şi seratele imperiale ale ţarului Alexandru al III-lea. Poziţie privilegiată care i-a permis să abordeze, încă de la începutul carierei, o idee strălucită: reluarea tratativelor de negociere pentru cumpărarea regiunii Alaska, întrerupte în timpul Războiului de Secesiune. Rezultatul a fost excepţional: cu numai 7,2 milioane de dolari, Pomuţ a adăugat Americii un nou stat, cel mai bogat în zăcăminte de petrol, gaze şi minereuri. Cu inteligenţă şi abilitate, Pomuţ l-a sfătuit pe ţar să se debaraseze de acest teritoriu pustiu şi cu climă aspră.
Cecul în valoare de 7.200.000 dolari, prin care americanii au cumpărat Alaska de la ruși
Alaska, afacerea secolului: 5 dolari kilometrul pătrat
Negocierile pentru Alaska s-au încheiat la patru dimineaţa, pe 30 martie 1867. Statele Unite au intrat astfel în posesia unui teritoriu ce reprezintă aproape o şesime din suprafaţa totală actuală. Cu cele şapte milioane de dolari, americanii au cumpărat teren la 4,74 dolari kilometrul pătrat. După numai trei decenii, spre stupefacţia ruşilor, în Alaska s-a descoperit petrol şi a început celebra goană după aur. La 15 ani de la încheierea tranzacţiei, şi la patru ani de când nu mai deţinea niciun serviciu în slujba Americii, la 12 octombrie 1882, Pomuţ a murit la vârsta de 64 de ani, în condiţii încă neelucidate, în oraşul rusesc la Nopţilor albe. Unii contemporani spuneau că a suferit de congestie pulmonară, alţii că ar fi fost asasinat.
Semnarea Tratatului Ruso-American, prin care Alaska devenea proprietatea S.U.A., nu ar fi fost posibil fără negocierile susținute de generalul Pomuț
Mormântul lui Pomuț a dispărut după Revoluţia Bolşevică
Rămâne un mister nedezlegat de ce a refuzat Pomuț să se întoarcă în America. Sau în Ungaria sau România. Unii presupun că ar fi simpatizat cu ruşii, alţii vorbesc de o poveste de dragoste, o femeie fiind cea care nu l-a lăsat să se întoarcă acasă. A fost înmormântat în cimitirul săracilor din Smolensk, dar mormântul lui a dispărut după Revoluţia Bolşevică din 1917. De-a lungul anilor, s-a încercat, fără succes, repatrierea osemintelor generalului român. Primele demersuri, în 1890, le-a făcut consulul american Crawford. În 1920, Asociaţia Studenţilor Româno-Americani din Detroit a făcut o nouă cerere. În 1913, la propunerea senatorului de Iowa, Albert Cummins, s-a votat în Congres Legea nr. 775/1913 prin care se aproba aducerea şi reînhumarea rămăşiţelor lui Pomuţ în Cimitirul Naţional Arlington din Washington. Însă, izbucnirea Primul Război Mondial a amânat încă o dată realizarea acestui proiect. Guvernatorul, ofiţerii Regimentului 15 Iowa şi prietenii au ridicat o piatră de mormânt. În fiecare an, soldaţii fac donaţii pentru îngrijirea monumentului din Cimitirul Arlington, plasat în sectorul protestant.
Mistere și legende
Misterul morţii lui Pomuţ a continuat cu cel al bogăţiei şi al vastelor proprietăţi dispărute fără urmă. Oficial, în urma lui au rămas doar două cufere cu diverse acte. Acestea au fost repatriate fiind depuse, în lipsa unui moştenitor legal, la Ministerul de Externe al SUA. Se pare că, în aceste cufere, există un document din care rezultă că George Pomuţ a fost membru al ordinului vechi al masonilor liberi, loja Pitagora din New York. Nimeni nu înţelege cum un om atât de important în istoria diplomaţiei americane a sfârşit într-o sărăcie lucie. Nu este explicabil nici de ce, pe perioada funcţiei de consul, a fost remunerat cu numai 2.000 de dolari, cel mai mic salariu de ambasador pe care-l acorda SUA în acea perioadă. Practic, consulul în Rusia, o ţară cu care relaţiile erau extrem de delicate, era mai prost plătit decât cel din Turcia sau Thailanda (câte 3.000 dolari). În diverse lucrări despre biografia lui, dar şi în presa vremii, se scria că s-au făcut cercetări minuţioase asupra averii lui şi s-a descoperit că fostele lui domenii din New Buda au trecut din proprietar în proprietar, ajungând doar nişte lunci şi plantaţii de porumb. Pomuţ n-ar fi avut nimic în New Buda, deşi se ştia că a strâns în timpul vieţii o mică avere din exploatarea minieră a zonei şi din agricultură. În alte scrieri, se afirmă că „a avut o avere considerabilă în bani şi o herghelie de cai splendizi“.
Unde sunt „milioanele lui Pomuţ“?
Este şi firesc ca generalul să fi fost înstărit, nu numai fiindcă avea o soldă consistentă, ci şi datorită investiţiilor de înainte de război. Pomuţ putea fi considerat un om bogat, avea terenuri şi realiza venituri frumoase din concesionarea unor exploatări miniere, construise o şosea pentru o mai bună circulaţie în Vestul încă sălbatic. La 10 ani de la moartea lui Pomuţ, consulul Crawford a scris în raportul asupra anchetei pe care a întreprins-o: „Două cufere au fost găsite în posesia Tribunalului Orfanilor, în care se află toate actele importante din viaţa lui. Printre efectele lui, am găsit scrisori de la Grant, Sherman, Logan, Gresham, Belknap, Hickenlooper şi mulţi alţi generali distinşi. Am găsit foarte multe titluri de proprietate, loturi în New Buda, o moară mică în Decatur, patru ferme în Missouri şi multe altele în statul Iowa. Titluri reprezentând mari sume de bani, multe dintre ele datând dinaintea rebeliunii. Sunt de asemenea multe contracte de leasing, ipoteci şi multe note de mână în favoarea generalului Pomuţ.
Pomuţ e celebrat anual în SUA cu ocazia Memorial Day
Cea mai mare bogăţie rămasă de pe urma lui este jurnalul regimentului, ţinut cu mare exactitate despre toate evenimentele şi oamenii din subordine: 37 de ofiţeri şi 1.113 soldaţi. Se apreciază că, pentru acurateţe, acest jurnal de război, scris într-o engleză desăvârşită, nu e depăşit de nicio altă înregistrare din departamentul de război american.
Începând cu anul 1931, Pomuţ e celebrat anual cu ocazia Memorial Day, în rând cu părinţii fondatori ai naţiunii americane. Pe 23 iunie 1944, Guvernul SUA a lansat la apă o navă de război cu numele „General Pomutz“. Cuirasatul a rămas în serviciu până în 1970. La data de 14 august 2004, a fost dezvelită o statuie a generalului Pomutz în faţa Catedralei Ortodoxe Române cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din oraşul Cleveland, Ohio. În replică, pe 13 octombrie 2007, a avut loc, în Piaţa Pomutz din Gyula, ceremonia dezvelirii bustului din bronz al lui Gheorghe Pomuţ. La Săcele, nimic nu aminteşte de originile celebrului general.
Statuia Generalului George Pomuț din Ohio
Articolul Român celebru: Nepotul unui săcelean a cumpărat Alaska pentru americani apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult
