Primele rezultate la Evaluarea Națională 2022 vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00, la avizierul fiecărei școli și online, pe evaluare.edu.ro. Rezultatele vor fi publicate în format anonimizat, cu coduri care înlocuiesc numele și prenumele fiecărui candidat, în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Candidații la Evaluarea Națională 2022 au primit anterior afișării rezultatelor codul aferent.
Elevii nemulțumiți de notele primite la Evaluarea Națională 2022 pot depune contestații joi, 23 iunie, între orele 16:00 și 19:00 și vineri, 24 iunie, între orele 8:00 și 12:00. Contestațiile pot fi depuse la centrul de examen sau pot fi transmise și prin mijloace electronice, la o adresă care va fi comunicată candidaților.
Membrii comisiilor din centrele de examen sunt obligați să-i informeze pe elevi că notele primite la examen pot să scadă după contestație.
Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale 2022 are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023 are loc pe data de 14 iulie. În aceeași zi, se afișează în unitățile de învățământ gimnazial lista cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București.
Citeste mai mult