Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și procurorii DIICOT au destructurat o grupare formată din șapte persoane, cercetate pentru trafic de persoane, trafic de droguri și proxenetism, în urma unei anchete derulate pe parcursul a aproape doi ani.
Victimă exploatată și obligată să vândă droguri
Potrivit anchetatorilor, din 2024 până în februarie 2026, o tânără de 22 de ani ar fi recrutat și adăpostit o victimă pe care ar fi constrâns-o să procure, transporte și comercializeze droguri în interesul ei. În același dosar, un bărbat de 44 de ani este acuzat că ar fi înlesnit practicarea prostituției de către o altă tânără, obținând bani din exploatarea acesteia și implicându-se totodată în vânzarea de droguri de mare risc, inclusiv 2MMC și 4CMC.
Restul persoanelor cercetate sunt suspectate că ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de risc și de mare risc, printre care canabis și substanțe sintetice.
Percheziții în Brașov și măsuri preventive
În urma a nouă percheziții efectuate pe 4 februarie în județul Brașov, polițiștii au ridicat canabis, substanță cristalină 4CMC, cântare de precizie, plicuri autosigilante și alte mijloace de probă. Toate cele șapte persoane au fost reținute, iar în 5 februarie instanța a dispus arestarea preventivă a șase dintre suspecți și arest la domiciliu pentru o femeie, pe o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost sprijinită de mai multe structuri de poliție și jandarmerie din Brașov. Cercetările continuă sub coordonarea DIICOT, iar persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Articolul Rețea de trafic de persoane și droguri destructurată la Brașov: șapte suspecți reținuți apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult