Primăria Municipiului Craiova anunță instituirea unor restricții de circulație pentru buna desfășurare a partidei de fotbal dintre Universitatea Craiova și FCSB, care va avea loc în data de 12 februarie, pe Stadionul „Ion Oblemenco”.
🕖 Restricții în intervalul 19:00 – 23:30
În acest interval, circulația rutieră va fi restricționată pe următoarele sectoare:
Bulevardul Ilie Balaci, tronsonul cuprins între intersecția cu bld. 1 Mai și str. Gheorghe Bibescu până la intersecția cu str. Râului;
Strada Ecaterina Teodoroiu, între intersecția cu str. Bucovăț și intersecția cu str. Câmpia Islaz.
🕙 Restricții suplimentare în intervalul 22:00 – 23:30
Circulația va fi restricționată și pe:
Bulevardul Știrbei Vodă, de la intersecția cu Calea Unirii până la intersecția cu bld. 1 Mai (sensul către str. Râului);
Strada Gheorghe Bibescu, de la intersecția cu str. Madona Dudu până la intersecția cu bld. Știrbei Vodă;
Strada Câmpia Islaz, de la intersecția cu str. Gheorghe Bibescu până la intersecția cu bld. Știrbei Vodă.
🚗 Traficul rutier va fi deviat pe arterele adiacente, în zona și în intervalele menționate.
Autoritățile precizează că, pe durata meciului, circulația vehiculelor și a pietonilor în zona stadionului se va desfășura normal, în afara tronsoanelor restricționate.
Accesul în zona restricționată va fi permis pentru:
mijloacele de transport în comun,
autovehiculele cu regim de circulație prioritară,
autovehiculele care dețin tichet de acces valabil,
riveranii fără alt acces către proprietate,
autovehiculele care transportă persoane cu handicap,
mașinile televiziunilor care transmit evenimentul.
Primăria solicită conducătorilor auto să circule cu atenție și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zonă.
Citește și: Dolj: O minoră, aflată în plasament, ar fi întreținut raporturi sexuale cu un alt minor
Citeste mai mult