Municipalitatea accelerează lucrările la trei investiții, astfel încât acestea să poată fi recepționate înainte de finalul anului.
Primăria Reșița se pregătește să închidă, până la 15 decembrie, trei dintre șantierele aflate în prezent în fază avansată de execuție. Potrivit viceprimarului Daniel Călin, este vorba despre centrul multifuncțional din Luncă, modernizarea străzilor din zona Dealu Mare – Feroviarului și reabilitarea Grădiniței PP „Palatul Fermecat”. Trei investiții derulate cu fonduri europene, care ar fi trebuit finalizate mai devreme, dar care au înregistrat întârzieri.
„La centrul multifuncțional, lucrările sunt realizate în proporție de 95–96%. Pe interior, mici retușuri, iar în prezent se lucrează la amenajarea curții. Și la Grădinița «Palatul Fermecat» se intervine la ultimele detalii, astfel încât unitatea să poată fi recepționată în termen, adică până în 15 decembrie. La fel și în cazul străzilor din Dealu Mare, și acestea se vor finaliza până la jumătatea lunii viitoare. Suntem obligați să finalizăm toate cele trei investiții”, a declarat viceprimarul Reșiței.
Daniel Călin mai precizează că materialele rezultate din alte șantiere, sunt refolosite eficient de Primăria Reșița, după principiul „nimic nu se pierde”.
„Piatra scoasă din Parcul Tricolorului, unde au început lucrările de modernizare, o refolosim în prezent pentru amenajarea parcărilor de la centrul multifuncțional și pentru cea de la blocul din Mociur”, a subliniat Călin.
Citeste mai mult