Ana Dragu, președinte Centrul de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț” Bistrița, trage un semnal de alarmă fără precedent asupra modului în care statul român își tratează, în 2025–2026, cetățenii cu dizabilități severe și pe cei care îi îngrijesc.
Există o linie fină între reformă și cruzime.Potrivit Anei Dragu, Guvernul României a depășit-o fără ezitare.
Nu printr-o măsură spectaculoasă, care să declanșeze proteste, ci printr-o succesiune de decizii „tehnice”, perfect justificate contabil și devastatoare în viața reală. Măsuri care arată impecabil în tabele Excel, dar care produc un impact social profund imoral.
Mesajul transmis persoanelor cu dizabilități și asistenților personali este limpede: statul te consideră o povară.
Banii de îngrijire, transformați în instrument de pedeapsă
Indemnizația asistentului personal – bani destinați strict supraviețuirii și îngrijirii unei persoane cu handicap grav – nu mai este tratată ca un drept fundamental, ci ca o sursă legitimă de executare silită.Datorii la impozite locale? Statul nu întreabă dacă persoana rămâne fără îngrijire. Reține banii. Pentru că poate.
Într-un sistem în care un asistent personal lucrează practic 24 de ore din 24, fără concedii reale, fără pauze și fără viață personală, pentru aproximativ 2.800 de lei pe lună, statul decide că standardele de îngrijire sunt negociabile — întotdeauna în jos.
Dispariția protecției minime
Scutirile de impozit pentru locuință, teren sau mașină — singurele recunoașteri indirecte ale faptului că viața cu dizabilitate implică costuri suplimentare — sunt eliminate.Fără alternative. Fără majorări de indemnizații. Fără servicii reale. Doar facturi.
În paralel, salariile asistenților personali sunt înghețate legal la nivelul anului 2022. Inflația, epuizarea, complexitatea cazurilor, uzura emoțională sunt considerate probleme „personale”.
Când vulnerabilitatea crește, statul se retrage
În situațiile-limită, când persoana cu dizabilitate ajunge temporar în spital sau într-un centru rezidențial, statul suspendă indemnizația. Exact în momentul în care costurile cresc și riscul de colaps al familiei este maxim.
Totul este justificat administrativ. Totul este „curat” juridic.Și totul este profund imoral.
O distrugere organizată, fără asumare
Nu există analize de impact publice.Nu există estimări despre câți asistenți personali vor renunța.Nu există cifre despre câți oameni cu dizabilități vor ajunge internați sau instituționalizați în centrele care deja au demonstrat ce înseamnă abandonul statului.
Pentru că, dacă aceste cifre ar fi publice, ar trebui spus adevărul pe nume: asistăm la o distrugere organizată a unui grup vulnerabil, incapabil să se apere.
Un stat care decide că unele vieți nu contează
„Un stat care își echilibrează bugetul executând silit banii de îngrijire ai persoanelor cu handicap grav nu este eficient. Este un stat care a decis că unele vieți nu valorează nimic”, avertizează Ana Dragu.
A guverna nu înseamnă doar să închizi coloane bugetare.Înseamnă să înțelegi cine plătește costul real al deciziilor tale — și să nu-l arunci, metodic, asupra celor care nu pot protesta, nu pot negocia și nu pot pleca.
