Polițiștii brașoveni au desfășurat ieri activități de prevenire și combatere a faptelor de încălcare a normelor legale privind circulația pe drumurile publice, acționând, cu preponderență, în vederea depistării și sancționării conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, în jurul orei 08.55, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 23 ani, din județul Bacău, care conducea un autovehicul pe raza Stațiunii Râșnov, iar cu ocazia efectuării controlului asupra documentelor personale și ale autovehiculului condus, în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul are permisul de conducere reținut, neavând dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Tot ieri, în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 24 ani, care conducea un autovehicul pe DC46, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive, fiind oprit pentru control la intersecția cu Aleea 14, din localitatea Hărman, județul Brașov. La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis.
În jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 28 ani, din municipiul București, care conducea un autovehicul pe DN1, pe raza localității Timișul de Sus, din județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,43 mg/l alcool pur. De asemenea, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul Drugtest rezultatul fiind pozitiv la cannabis.
În jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Predeal, au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 35 ani, din județul Constanța, care conducea un autovehicul pe DN1, pe raza Stațiunii Predeal, din județul Brașov. În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În jurul orei 17.50, polițiștii din Codlea au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 29 ani, care conducea un autovehicul pe strada Vulcanului, din municipiul Codlea, județul Brașov. În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
De asemenea, la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,05 mg/l alcool pur.
Toți au acum dosare penale pentru infracțiuni la Codul Rutier.
Citeste mai mult