Municipalitatea de pe Timiș și Sebeș își propune ca, în anii 2026 și 2027, să se concentreze aproape exclusiv pe reabilitarea străzilor cu probleme din oraș. Fie că este vorba despre investiții realizate prin proiecte aflate deja în derulare, fie despre lucrări finanțate din bugetul local sau din credite, primarul Felix Borcean promite că infrastructura rutieră din Caransebeș va fi pusă la punct în următorii doi ani.
Felix Borcean cunoaște nemulțumirile caransebeșenilor legate de starea precară a unor străzi și artere din municipiu. În unele cazuri, străzile nu au fost niciodată asfaltate, iar acolo unde asfaltul a existat, acesta a fost deteriorat în urma lucrărilor de introducere a rețelelor de apă și canalizare.
Subiectul a fost abordat de primarul Caransebeșului în cadrul unei recente conferințe de presă, unde a prezentat și graficul lucrărilor programate pentru următoarele luni.
„Strategia noastră pentru următorii doi ani este refacerea drumurilor, în paralel cu derularea proiectelor Aquacaraș, a celor de mobilitate urbană și a proiectelor implementate prin Programul Național «Anghel Saligny». Vorbim despre investiții realizate fie din fonduri europene, fie din fonduri guvernamentale sau din bugetul local”, a explicat primarul Caransebeșului.
În acest context, edilul a explicat că, odată cu încălzirea vremii, vor fi reluate lucrările de modernizare a infrastructurii stradale, derulate prin Programul „Anghel Saligny”, urmând ca, în prima parte a anului, să fie demarată o nouă investiție similară, prin același program.
„Avem două proiecte pe «Anghel Saligny». Unul este realizat în proporție de 50% și va continua și în acest an. Cel de-al doilea, are o valoare de 10 milioane de lei, la care noi contribuim cu două milioane. O să-l începem pe buget propriu, după care așteptăm finanțarea complementară de la Ministerul Dezvoltării. Primele lucrări pe această axă de finanțare vor fi în cartierul Țarinei și pe strada Teiușului. Prin acest program vor mai fi modernizate și străzile Tudor Vladimirescu, I.C. Brătianu, Zăganului, Valea Cenchii, Râul Alb, Vârful Pietrei și Pipirigul Mare”, a declarat Felix Borcean.
Pe lângă fondurile guvernamentale, administrația locală va apela și la bugetul local sau la creditul de 40 de milioane de lei contractat recent, bani care vor fi accesați pe măsură ce proiectele devin mature și există studii de fezabilitate aprobate.
Prioritar va fi cartierul Racovița, unde va fi refăcută întreaga tramă stradală. Tot din aceste surse vor fi reabilitate străzile Cloșca, Horia, Sarmisegetuza (tronson necuprins în proiectul de mobilitate urbană), Ciprian Porumbescu, Laurențiu Iancu, Zăvoiului, Cernei și Mihai Eminescu. Strada Mihai Eminescu va fi refăcută în colaborare cu firma care se ocupă de introducerea rețelelor de apă și canalizare.
De asemenea, prin proiectul de mobilitate urbană, aflat în derulare și finanțat din fonduri europene, vor mai fi asfaltate străzile George Coșbuc, Zăbranului, Pipirigul Mic, Simion Bărnuțiu și Romanilor, tronsonul cuprins între Traian Doda și Decebal.
„Constructorul Erbașu va reface, așa cum spuneam, strada Mihai Eminescu, cartierul Cazărmii, Aleea Alunișului, 1 Decembrie și strada Cetății. Străzile acestea vor fi refăcute doar pe zona unde s-a lucrat la apă și canal, pentru că străzile din cartierul Nord vor fi cuprinse în proiectul european semnat pentru revitalizarea zonelor din acest cartier. Mă refer aici la 1 Decembrie, Aleea Grădiniței, Aleea Trandafirilor, Aleea Alunișului, Liliacului și Splai Potoc. Altfel spus, toate străzile din cartierul Nord vor fi asfaltate, vor fi refăcute trotuarele, este un proiect foarte amplu, generos și finanțat cu o sumă foarte mare. Pe lângă străzi și trotuare, vor fi refăcute și spațiile verzi”, a mai spus Felix Borcean.
Totodată, din buget local, se vor finaliza trotuarele din cartierul Carbonifera, de pe Splai Sebeș și strada Mihai Eminescu, a mai precizat edilul.
Durata de execuție a acestor proiecte este estimată de edilul Caransebeșului la un an, un an și jumătate, în funcție de constructor, condițiile meteo sau eventualele contestații apărute în urma licitațiilor publice.
Citeste mai mult