Curtea de Apel Craiova a admis strămutarea unui alt dosar în războiul pornit de Primăria Slatina împotriva SC Ecumenic Funerar SA, firma care administrează Cimitirul Strehareți.
Este vorba de dosarul 118/104/2026, înregistrat la Tribunalul Olt în data de 5.02.2026, în care SC Ecumenic Funerar SA, în calitate de reclamantă, solicită suspendarea executării unui act administrativ prin care Primăria Slatina a încercat să preia Cimitirul Strehareți, concesionat de compania privată în 2010. Ieri, Curtea de Apel Craiova a decis strămutarea dosarului la Tribunalul Gorj.
Nu este primul proces strămutat dintre cele existente între aceleași părți. Alte două cauze, în care Primăria Slatina încearcă să preia cimitirul pe calea ordonanței președințiale, au fost mutate la Tribunalul Dolj.
Încă două dosare pornite la Tribunalul Olt sunt acum pe rolul Tribunalului Mehedinți.
De asemenea, un alt proces, pe aceeași speță, în care Tribunalul Olt dăduse câștig de cauză municipalității, va fi reluat de la zero la aceeași instanță, după ce Curtea de Apel Craiova a admis recent recursul formulat de Ecumenic Funerar, dispunând casarea soluției și rejudecarea dosarului.
Prin strămutarea dosarelor enumerate se încearcă asigurarea unor procese corecte după ce avocații SC Ecumenic Funerar SA au convins magistrații Curții de Apel Craiova că presiunea publică generată de primarul Slatinei ar putea influența deciziile instanțelor locale.
Reamintim că, în paralel cu diferendele juridice între părți, primarul Mario De Mezzo și-a depășit limitele funcției, generând, din 2024 încoace, un adevărat și continuu scandal împotriva companiei private. Totul a culminat anul acesta, în data de 29 ianuarie, când edilul și mai mulți subordonați au luat pe sus sediul profesional al SC Ecumenic Funerar SA de la Cimitirul Strehareți, polițiștii locali bruscând un angajat al firmei, supus fără un motiv real percheziției corporale. Mario De Mezzo a luat cheile de la birouri și, alături de cei care îl însoțeau, a pătruns în sediul punctului de lucru al firmei fără mandat și fără alte documente justificative, totul pentru intimidarea administratorului și pentru constrângerea acestuia de a părăsi incinta societății.
Reprezentanții primăriei și-au motivat acțiunile invocând o decizie a instanței de judecată și o hotărâre prin care consiliul local „a luat act de rezilierea contractului”. În realitate, rezilierea contractului de concesiune încheiat de SC Ecumenic Funerar SA cu Primăria Slatina în 2010 nu a fost tranșată definitiv în instanțele de judecată, iar hotărârea de consiliu local nu avea viză de legalitate din partea Prefecturii Olt.
Abuzul este cercetat acum de polițiști după ce administratorul firmei a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina o plângere penală împotriva tuturor celor care au participat la acțiunea pusă la cale de primar.
Articolul Războiul dintre Primăria Slatina și firma Ecumenic Funerar se poartă în instanțe din patru județe: Curtea de Apel Craiova a admis strămutarea unul alt dosar apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult