Peste 66,1% din absolvenții de liceu din Olt care au susținut examenul de bacalaureat au reușit să îl și treacă.
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Olt, înainte de contestații, 1822 de absolvenți, din promoția curentă și cele anterioare, s-au înscris la examenul maturității. Dintre aceștia, 1767 de candidați s-au și prezentat în sălile de examen, doi dintre ei fiind eliminați. Dintre cei 1765 „rămași în cursă”, 597 au fost respinși, astfel că examenul a fost trecut cu brio de 1168 de candidați.
247 dintre ei au obținut medii între 6 și 6,99, 298 au luat medii între 7 și 7,99, 379 de absolvenți au primit medii între 8 și 8,99, iar 244 au obținut medii între 9 și 9,99. Nici unul dintre candidați nu a obținut media maximă.
Pe primul loc, ca promovare, se află Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu”, cu o rată a promovabilității de 100%, dar numai pentru că la examen s-a prezentat un singur candidat, care a și luat bacalaureatul, situație similară și la Liceul Tehnologic Piatra-Olt.
Iată ierarhia liceelor:
Articolul Rată de promovare de peste 66% la examenul de bacalaureat în Olt. Ce liceu se află pe primul loc apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult