Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat astăzi, după decizia CCR privind constituționalitatea legii pensiilor magistraților, că premierul Ilie Bolojan a avut determinarea de a duce la bun sfârșit acest proiect pentru „echitate“.
„Legea privind pensiile magistraților este constituțională. Știam asta de la bun început. Felicitări, Ilie Bolojan, pentru determinarea de a duce la bun sfârșit un proiect în care am crezut din momentul în care am inclus reforma pensiilor în PNRR. Pentru echitate. Pentru ca orice miniștri sau guverne să aibă obligația să reașeze acest sistem anormal față de tot ceea ce există în restul Uniunii Europene”, a scris Turcan, pe Facebook.
„În majoritatea statelor europene magistrații se pensionează la 65 de ani“
Ea a precizat că, în majoritatea statelor europene, magistrații se pensionează la 65 de ani, exact ca restul cetățenilor.
„În Germania, Franța, Italia și Spania, vârsta standard este de 65 – 67 de ani. Nicăieri nu există un sistem atât de permisiv ca în România. Chiar era nevoie de un asemenea blocaj și de decredibilizarea unei instituții atât de importante precum CCR?”, a mai transmis Turcan.
Raluca Turcan vrea ca proiectul de modernizare a CCR să meargă mai departe
Ea a mai scris că proiectul de modernizare a CCR pe care l-a depus trebuie să meargă mai departe.
„Să reducem influența politică în numiri, să existe transparență în deliberări. Cine blochează funcționarea unei instituții atât de importante trebuie să răspundă”, a adăugat Raluca Turcan.
Curtea Constituțională a României a respins miercuri, 18 februarie, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților și a stabilit că actul normativ este constituțional, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Citește și: Călin Georgescu rămâne sub control judiciar
Citeste mai mult