Marea Unire care se sărbătorește în 1 Decembrie, a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de către români, s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România!
În ultimii 30 de ani, țara noastră a trecut prin numeroase transformări care ne-au adus în marea familie europeană și am devenit membru NATO.
A fost un efort asiduu al înaintașilor noștri, iar noi avem obligația morală de a preda generațiilor viitoare această minunată moștenire.
La ceas aniversar, am deosebita bucurie să vă urez tuturor să a veți multă sănătate, și putere de a trece peste toate problemele cu care se confruntă țara noastră în prezent, și implicit noi, românii.
Poate pentru unii dintre noi, totul pare normal, dar pentru mine poporul roman pare mai dezbinat ca niciodată și de aceea consider oportună această zi reprezentativă pentru istoria noastră, încât să vă rog să vedeți mai profund semnificația termenului de „Unire”.
Unirea românilor are loc cu adevărat doar dacă pornește din inimile noastre.
„Unirea” înseamnă mult mai mult, ea este totodată și încredere, speranță, dragoste, altruism, pace, elemente în lipsa cărora nu putem să vorbim despre o unitate.
Este momentul să nu uităm că suntem egali cu toții, indiferent de statut, situație financiară, culoare politică, vaccinat – nevaccinat, iar „gardurile” care ne separă, de fapt ne dezbină.
„Nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără unire, și noi românii nu vom putea fi puternici până când nu ne vom uni cu toții într-unul și același corp politic.”
Nicolae Bălcescu.
La mulți ani România!
La mulți ani dragi prieteni!
Radu Cristian,
Purtător de cuvânt – PSD Alba
The post Radu Cristian, mesaj cu prilejul Zilei Naționale a României – 2021 first appeared on sebesinfo.ro | stiri sebes | ziar sebes.
Sursa: www.sebesinfo.ro