• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
24/01/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Brasov

Proiect, pentru transportul produselor și pachetelor: Biciclete cargo electrice pentru curierii, operatorii HORECA și cetățenii din centrul istoric al Brașovului

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
19/12/2024
in categoria Stiri Brasov
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Curierii, operatorii HORECA și cetățenii din centrul istoric al Brașovului își pot transporta mărfurile cu ajutorul a două biciclete cargo electrice, în cadrul unui proiect prin care municipalitatea încearcă să identifice soluțiile sustenabile și inovatoare prin care să reducă traficul și poluarea din această zonă.
Începând de miercuri, firmele care asigură aprovizionarea agenților economici din zona centrului istoric, curierii și cetățenii care locuiesc în această zonă își pot transporta produsele și pachetele prin intermediul a două biciclete electrice tip cargo, evitând astfel să intre cu mașina în zona pietonală sau să staționeze în locuri neamenajate. Prin intermediul acestui proiect, E-CargoCicleta, municipalitatea vrea să testeze, în următoarele 6 luni, o soluție de aprovizionare prietenoasă cu mediul în zona centrului istoric.
,,Acest hub poate fi utilizat cel puțin de o parte dintre comercianții din Centrul istoric, când nu au volume mari de marfă. Dacă se dovedește a fi un proiect fezabil, o să-l extindem în mai multe locuri sau poate vom mai crea spațiu în această stație, în parteneriat cu ARO, vom vedea. Ne-am propus să identificăm o serie de soluții prin care să rezolvăm o problemă pe care, știți cu toții, o avem astăzi în zona Mureșenilor sau în alte părți adiacente centrului istoric. Vrem să venim cu soluții în întâmpinarea celor care fac aprovizionare sau ale comercianților care desfășoară activități aici. Poate că, de la caz la caz, sunt comercianți care au un anumit tip de activitate, care nu necesită un volum mare de produse. Este o idee bună, este o soluție bună, se încadrează și în ceea ce înseamnă mediu, accesibilitate, mobilitate, corelat cu soluțiile care se pretează pentru zona centrului istoric. Dacă se dovedește a fi fezabil acest proiect, o să-l extindem cât de mult se poate și cât va fi necesar”, a declarat primarul George Scripcaru.
Potențialii beneficiari au la dispoziție două locuri de parcare în parcarea publică de pe aleea de acces spre piațeta Sf. Ioan dinspre b-dul Eroilor, unde își vor putea lăsa mașina de aprovizionare, iar de acolo, prin intermediul aplicației www.rastel.io, pot debloca, gratuit, una dintre cele două biciclete electrice prevăzute cu sistem de transport marfă situate în hub-ul multimodal amplasat, cu sprijinul societății Aro Palace, pe terenul din spatele hotelului. Stația cuprinde, pe lângă cele două biciclete, și un compartiment securizat, pentru depozitarea mărfurilor, astfel încât furnizorul să poată livra în mai multe locuri sau să facă mai multe drumuri.
,,Oricine de la o companie care face aprovizionare, curierat și așa mai departe poate să vină să utilizeze această aplicație, rastel.io pentru a debloca cele două locuri de parcare și, desigur, din aceeași aplicație, poate să deblocheze acest hub, dotat cu două biciclete electrice pentru cargo, să ia una dintre cele două biciclete și să-și mute marfa din mașină pe bicicletă, să poată să facă aprovizionarea în centrul istoric. Scopul este în primul rând să nu mai parcheze pe avarii, blocând o bandă sau, aici, toată strada, și să poată să se miște repede în procesul ăsta de aprovizionare. De asemenea, logica este să explorăm, să vedem cine ar putea fi utilizatorul unui astfel de sistem. Sistemul e gândit inclusiv cu un spațiu de depozitare pentru firme de curierat, în cazul în care vor să își mute din marfă aici și să aibă un fel de buffer între livrări în zona pietonală”, a precizat Ionuț Țața, reprezentant Iceberg, partener al proiectului.
Hub-ul multi-modular lansat miercuri este format dintr-un compartiment securizat cu două e-cargo-biciclete, o unitate de stocare a mărfii/coletelor (pe perioadă scurtă), de asemenea securizată, și două locuri de parcare, dotate cu blocator smart.
,,Cele două cargobiciclete pot transporta 100 de kilograme fiecare, lejer. Una este pentru transport marfă volume mai mici, de exemplu colete, cealaltă, care are și cutie, este pentru volume mai mari. Are un capac, se poate sigila, deci dacă plouă, marfa e protejată, nu e nicio problemă! Ele au și câte un antifurt, în interiorul rastelului, au două puncte de la care se alimentează, au o autonomie de cel puțin 50 de km, iar 50 de km e mult, adică se pot face o mulțime de ture în centrul istoric, fără nicio problemă. Unitatea are și un spațiu pentru depozit, adică dacă e vorba de mai multe colete, le poți depozita acolo, se încuie, evident, și apoi poți să faci ture, iei trei colete, patru cinci, cât poți să încarci. De asemenea, avem și camere video de supraveghere, astfel încât și bicicletele, și coletele să fie în siguranță. Sperăm ca în primul rând curierii, dar și cetățenii, să îl găsească util. Dacă stai în centrul istoric și vrei să îți duci marfa, ai de cărat ceva mai greu, vrei să mergi la piață, poți să mergi cu E-CargoCicleta”, a explicat Reini Stadler, expert mobilitate AMDDTPBv*, unul dintre membrii echipei de implementare.
Acest sistem de livrare va fi testat în următoarele luni și, în funcție de rezultate, se va lua decizia extinderii lui în mai multe zone.
Proiectul E-CargoCicleta este finanțat de EIT Urban Mobility, valoarea proiectului fiind de 40.000 de euro, și este implementat de AMDDTPBv, Iceberg și rastel.io.
,,Suntem foarte bucuroși că am sprijinit acest proiect în Brașov. Obiectivul nostru este să susținem proiecte pe care orașul le poate implementa repede și sunt inovatoare, să testăm soluția și să vedem dacă funcționează, astfel încât orașul să poată decide dacă va extinde proiectul, dacă îl va folosi și poate chiar îl va dezvolta în alte proiecte mai complicate pentru a îmbunătăți mobilitatea urbană, pentru a o face durabilă, pentru a o face mai accesibilă cetățenilor și, în general, pentru a îmbunătăți mobilitatea în centrul orașului. Este un proiect mic: sprijinim un start-up cu 40.000 de euro și ei dezvoltă soluția, au acces la mentorat, implementează soluția și apoi depinde de oraș să decidă să o continue ulterior”, a spus Eliska Bajgarova, reprezentant EIT Urban Mobility.
EIT Urban Mobility este o inițiativă a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene care își propune să accelereze soluțiile și tranziția către un sistem de transport centrat pe utilizator, integrat și cu adevărat multimodal. În calitate de principală comunitate europeană de inovare în domeniul mobilității urbane, acționează pentru a evita fragmentarea, facilitând colaborarea între orașe, industrie, mediul academic, cercetare și inovare, pentru a rezolva cele mai presante provocări ale orașelor în materie de mobilitate. Aflați mai multe pe eiturbanmobility.eu.
Articolul Proiect, pentru transportul produselor și pachetelor: Biciclete cargo electrice pentru curierii, operatorii HORECA și cetățenii din centrul istoric al Brașovului apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Anunț de presă privind începerea proiectului – ONE WAY SRL

Urmatorul articol

Ce mesaj emoționant a transmis Mario! Băiețelul s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic!

Related Posts

Stiri Brasov

Prins în flagrant: 120.000 de doze din „drogul zombie”, confiscate de polițiști și DIICOT

24/01/2026
Stiri Brasov

Agresiune în familie la Săcele: bărbat reținut după ce și-a lovit soția, ordin de protecție emis

24/01/2026
Stiri Brasov

Ceață densă și risc de polei în județul Brașov. Scăpăm de ger, dar vin ploile

24/01/2026
Stiri Brasov

Premierul Bolojan: Nu este certă eliminarea plafonării la gaze, dar nici nu o putem lungi foarte mult

24/01/2026
Stiri Brasov

România va avea prima linie ferată de mare viteză între Constanța și Oradea. Trenuri de până la 250 km/h, cu traseu prin Brașov

24/01/2026
Stiri Brasov

Tineri cercetați penal după o altercație în două centre comerciale din Brașov

24/01/2026
Next Post

Ce mesaj emoționant a transmis Mario! Băiețelul s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic!

Cele mai recente stiri

  • Zelenski este atacat dur de la Teheran. Ce reproșuri i se aduc 24/01/2026
  • 17 permise de conducere reținute de polițiștii mehedințeni în ultimele 24 de ore 24/01/2026
  • VIDEO: Bărbat din Meseșenii de Jos, încătușat de polițiști 24/01/2026
  • Mesaj de unitate transmis de echipa PSD Satu Mare, de Ziua Unirii Principatelor Române 24/01/2026
  • Un olandez a fost prins în România cu 12 kilograme de droguri „zombie” 24/01/2026
  • O femeie de 56 de ani a ajuns la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe Autostrada A10, în zona Municipiului Aiud 24/01/2026
  • Omagiu adus lui Cuza, la Arad, de ziua Micii Uniri 24/01/2026
  • Prins în flagrant: 120.000 de doze din „drogul zombie”, confiscate de polițiști și DIICOT 24/01/2026
  • Constănțenii s-au prins în horă pe faleza Cazinoului 24/01/2026
  • A murit inginerul Vasile Ghiță 24/01/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24