Programul Științescu la Brașov așteaptă până la finalul lunii septembrie idei de proiecte STEAM (științe, tehnologie, inginerie, artă și matematică). Fundația Comunitară Brașov, alături de Federația Fundațiile Comunitare din România și finanțatorii locali, Eviden România, Globant, Siemens Industry Software și Duvenbeck Logistik SRL, respectiv donatori individuali ai platformei Benevity lansează ediția a opta a programului Științescu. Pentru pilonul Clasic al programului Științescu Brașov cu un buget total de finanțare în valoare 57.137 lei sunt așteptate idei de proiecte până la finalul lunii.
Ediția Științescu 8.0 cu un buget total de 132.137 lei are două componente:
Științescu Clasic – ce are un buget de 57.137 lei, care s-a lansat luni
Științescu HUB 4.0 – cu un buget de 75.000 lei, care se află în perioada de codesign și va fi implementat începând cu luna noiembrie 2025 de către trei asociații brașovene care au beneficiat în trecut de susținere prin programul Clasic.
Fondul Științescu este un program dedicat educației STEAM, care finanțează și mentorează proiecte care ajută copiii să își dezvolte pasiunea pentru științe.
Organizațiile și grupurile locale de inițiativă sunt invitate să participe la concursul de idei de proiecte. Scrisorile de intenție pot fi depuse online până la data de 30.09.2025. Cei intrați în cea de-a doua etapă a preselecției, vor putea depune aplicația online, urmând pașii din Ghidul aplicantului, disponibil pe site-ul dedicat: brasov.stiintescu.ro.
Științescu încurajează inovarea și creativitatea, implicarea activă a elevilor, interdisciplinaritatea, motivația intrinsecă și dezvoltarea abilităților, mai mult decât transmiterea informațiilor, axându-se pe metode experiențiale de învățare. Prin programul Științescu se încurajează pasiunea pentru domeniile STEAM (științe, tehnologie, inginerie, artă și matematică), care devin astfel mai accesibile copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani.
Fondul Științescu Clasic are menirea de a identifica inițiative diverse ca tematică și metodologie, care vin cu soluții concrete și eficiente pentru soluționarea lacunelor practice ale sistemului de învățământ, cu scopul de a le asigura susținere financiară pentru experimentare, dezvoltare, urmând ca după producerea rezultatelor așteptate să aibă posibilitatea de a trece la nivelul de HUB, pilonul 2 al Fondului Științescu Brașov. Acest nivel presupune deja mentori formați, experimentați cu ajutorul cărora proiectul poate fi scalat mai departe cu succes în alte comunități.
Vor fi selectate între 4 și 6 proiecte cu un buget între 6.000 lei și 12.000 lei per proiect. Se caută proiecte creative, inovatoare, care facilitează înțelegerea unor fenomene simple, cu care intrăm în contact în viața de zi cu zi. Cu această ocazie, copiii pot să descopere cum funcționează legile naturii, cum pot folosi tehnologiile moderne și cum se pot implica în proiecte care le oferă posibilitatea unei viziuni creative asupra viitorului.
La Științescu 8.0 Clasic pot aplica organizații neguvernamentale (asociații, fundații, asociații studențești, asociații de părinți, asociații ale școlilor), unități de învățământ (școli, licee) și grupuri de inițiativă. Datorită succesului și a evoluției favorabile a proiectelor de robotică și informatică din edițiile anterioare, nici în cadrul acestei ediții NU vor fi susținute proiecte strict axate pe aceste domenii.
Detalii referitoare la programul Științescu 8.0, pilonul Clasic, calendarul și documentele necesare pentru aplicare sunt disponibile pe site-ul https://brasov.stiintescu.ro/detalii-inscriere/.
Cele 7 ediții Științescu Brașov au sprijinit 65 de proiecte STEAM, cu un buget total de peste 992.832 lei și au oferit acces la educație alternativă pentru peste 14.277 de copii. Ideile s-au concretizat în laboratoare interdisciplinare, programe de robotică, dispozitive de studiu al fenomenelor naturale și al proprietăților alimentelor, studii interdisciplinare cum ar fi relația ritmului cu tehnologia construcției, chimia practică ce se reflectă în gastronomia tradițională, materiale didactice interactive, ateliere 3D print și VR, participări la târguri, conferințe științifice și competiții naționale și internaționale.
Articolul Programul Științescu la Brașov așteaptă până la finalul lunii septembrie idei de proiecte STEAM (științe, tehnologie, inginerie, artă și matematică) apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult