Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a lansat oficial miercuri, 20 mai, Facilitatea sa de Partajare a Riscurilor în România, un pas important în mobilizarea investițiilor private și publice durabile în România, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Prin intermediul garanțiilor oferite de programul InvestEU, BERD se așteaptă să mobilizeze noi finanțări în proiecte de energie verde din partea băncilor, în valoare de peste 270 de milioane de euro, pentru persoanele fizice și juridice din România.
Garanțiile vor fi disponibile pentru o gamă largă de debitori
Garanțiile vor fi disponibile pentru o gamă largă de debitori, de la persoane fizice și până la corporații, și vor debloca finanțare pentru proiecte axate pe clădiri eficiente din punct de vedere energetic și transport durabil. Pentru gospodăriile și firmele din România, acest lucru se traduce prin condiții de finanțare îmbunătățite, cerințe reduse de garanții și mai multe oportunități de a investi în creștere durabilă.
România se alătură Bulgariei, Croației și altor piețe din UE în lansarea programului
România se alătură Bulgariei, Croației și altor piețe din UE în lansarea programului, iar acest eveniment de lansare marchează începutul unei noi etape care vizează eliminarea decalajului în materie de investiții durabile și accelerarea tranziției la energie verde.
InvestEU este o inițiativă emblematică a Uniunii Europene care vizează sprijinirea investițiilor strategice în infrastructură durabilă, cercetare, inovare și digitalizare, întreprinderi mici și mijlocii și investiții și competențe sociale.
Citeşte şi: Directoare financiară, acuzată că a furat peste 11 milioane de lei din conturile unor firme
Citeste mai mult