Sindicatul Învățământului Preuniversitar din Caraș-Severin anunță pentru mâine proteste în unitățile de învățământ din județ. Momentan, gestul este mai mult simbolic, căci profesorii nu-și vor întrerupe activitatea la clasă.
Cadrele didactice din județul Caraș-Severin, membre ale Sindicatului Învățământului Preuniversitar, vor organiza marți, 18 iunie, o acțiune de protest în unitățile de învățământ, fără a întrerupe activitatea didactică. Prin acest gest, profesorii doresc să atragă atenția asupra problemelor nerezolvate din sistemul de învățământ și să transmită un semnal de alarmă autorităților.
Sindicaliștii cer autorităților: menținerea titularizării în sistemul de învățământ, acordarea drepturilor salariale obținute prin instanțe judecătorești, debirocratizarea actului educațional, salarizare motivantă și conformă cu importanța muncii prestate de către salariații din învățământ.
„Cu această ocazie tragem un semnal de alarmă, fără a suspenda activitatea didactică. Solicitările noastre reflectă nevoile reale ale angajaților din învățământ și necesitatea respectării drepturilor câștigate”, au transmis reprezentanții Sindicatului Învățământului Preuniversitar din Caraș-Severin.
FOTO: ARHIVĂ
Citeste mai mult