Un profesor de istorie este cercetat pentru agresiune și viol, după ce mai multe foste și actuale eleve au reclamat ani de abuzuri emoționale și fizice. De același fapte sunt vizați și doi foști elevi ai dascălului. Potrivit mărturiilor, cadrul didactic ar fi atras adolescente vulnerabile într-un așa-zis „ordin cavaleresc”, prezentat ca activitate culturală, unde, sub pretextul unor ritualuri medievale, le-ar fi supus la umilințe, atingeri și ceremonii cu conținut sexual. Profesorul, care predă într-un liceu maghiar, a respins toate acuzațiile, susținând că este victima unei „campanii de discreditare”.
Profesorul viza în special adolescente sensibile, adesea marginalizate social, pe care le atrăgea într-un grup numit „ordin cavaleresc”, prezentat ca activitate culturală și identitară. În interiorul acestui grup, el își construia autoritatea spirituală și morală, prezentându-se drept lider cu puteri simbolice și câteodată religioase, relatează publicația de limbă maghiară Átlátszó Erdély, citată de hotnews.ro.
Mai multe fete au relatat că, după ce au fost atrase în „ordinul cavaleresc” al profesorului, au fost obligate să se dezbrace, să suporte atingeri și să participe la așa-zise ceremonii cu conținut sexual explicit, prezentate drept practici medievale menite să le „protejeze” spiritual.
În jurul profesorului gravitau și alți bărbați, membrii „ordinului cavaleresc”, persoane majore, care, potrivit mărturiilor, făceau avansuri minorelor, le atingeau sau le ironizau sexual. Atmosfera era una în care încălcarea limitelor era tratată ca glumă, tradiție sau disciplină.
Citată într-o relatare a ProTV, actuala directoare a liceului maghiar, Anamaria Ciorbă, a declarat că „au fost zvonuri, școala s-a autosesizat și a făcut anunț la poliție”.
„A existat o suspiciune anul trecut. A fost convocată o comisie de etică și au fost sesizate instituțiile competente”, a declarat Mihai Pop, inspectorul general la IȘJ Maramureș.
Profesorul este acum cercetat în libertate de către procurori.