Prins cu o alcoolemie mare la volan, un sătmărean scapă de închisoare. Ce a decis instanța. Un bărbat în vârstă de 42 de ani din județul Satu Mare a primit o sentință de 1 an și 6 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei din partea Judecătoriei Negrești-Oaș, după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului. Totul s-a petrecut în seara de 7 septembrie 2023, când bărbatul a fost depistat de poliție cu o concentrație alarmantă de alcool în sânge, atingând valoarea de 2,69 g/l, însă el a fost judecat, săptămâna aceasta.
Conform datelor PortalSM, în jurul orei 22:45, o patrulă a poliției efectua serviciul de rutină pe Drumul Județean 109L. În timpul misiunii, polițiștii au oprit pentru un control un autoturism, condus de bărbatul în cauză. În momentul interacțiunii cu șoferul, agenții au sesizat un puternic miros de alcool emanând dinspre acesta. În consecință, s-a procedat la testarea alcoolemiei, care a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul pozitiv, șoferul a fost condus la Spitalul Negrești Oaș pentru prelevarea de probe biologice de sânge. Analiza primei probe de sânge, efectuată de Serviciul Medico Legal Satu Mare a relevat o alcoolemie de 2,69 g/l alcool pur în sânge, o valoare semnificativ peste limita legală. Șoferul a refuzat recoltarea celei de-a doua probe biologice.
În timpul procedurilor judiciare, bărbatul a fost cooperant, recunoscându-și fapta și exprimându-și regretul. Instanța a luat în considerare o serie de circumstanțe personale ale bărbatului, care au jucat un rol important în decizia finală. S-a constatat că bărbatul se află la primul său contact cu legea penală, neavând antecedente judiciare. De asemenea, s-a ținut cont de faptul că este căsătorit, are doi copii minori și are o ocupație stabilă ca și constructor, fapte care sugerează o stabilitate socială și responsabilitate familială.
Deși instanța a recunoscut gravitatea faptei și pericolul pe care l-a reprezentat conducerea unui autovehicul cu o alcoolemie atât de ridicată, având în vedere circumstanțele personale favorabile și atitudinea cooperantă a acestuia, s-a decis amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani.
Citeste mai mult