Ioan Popa dispune de toate pârghiile necesare pentru a scoate din oraș casele de pariuri și păcănelele. Nu doar legea este de partea sa, ci și colegii din Consiliul Local Reșița.
Primarul Reșiței are mână liberă și poate decide soarta caselor de pariuri și a sălilor de jocuri de noroc din oraș. Iar zilele acestora par a fi numărate la Reșița, Ioan Popa intenționând să le scoată definitiv din oraș, nu doar de pe bulevarde sau din apropierea școlilor și liceelor, cum declarase inițial.
„O să scoatem definitiv jocurile de noroc din oraș. M-am consultat și cu colegii mei din consiliul local. Toată lumea este de acord că ar trebui să facem asta. Este un microb, este o plagă a societății. Nu mai întâlniți așa ceva nicăieri în Europa de vest. Și legislația ne dă dreptul nouă, primăriilor, consiliilor locale, dacă vreți, să decidă dacă mai rămân, dacă nu rămân, dacă rămân în anumite puncte, iar colegii mei, preponderent, au spus că ar fi bine pentru sănătatea copiilor, a adolescenților, a oamenilor care își pierd agoniseala în aceste săli de jocuri să le scoatem din oraș definitiv”, a declarat Ioan Popa, la Express Live.
Pentru ca acest lucru să se și întâmple este nevoie de întocmirea unui proiect de hotărâre care ulterior să fie supus votului în Consiliul Local Reșița. Decizia nu necesită o majoritate largă, așa cum este cazul în situațiile ce implică vânzarea de bunuri ale orașului. Hotărârea poate fi luată prin vot simplu, adică este suficient ca jumătate plus unu dintre consilierii locali prezenți la ședință să voteze „pentru”.
Citeste mai mult