Ioan Popa este convins că francezii de la Ceetrus nu ar fi investit milioane de euro la Reșița dacă nu ar fi fost hotărâți să continue dezvoltarea proiectului din Mociur, în ciuda întârzierilor apărute.
Investiția mult așteptată din zona Mociur, care include construirea unui mall, dar și alte dezvoltări majore, rămâne în picioare, în ciuda întârzierilor înregistrate până acum. Asigurările vin de la primarul Reșiței, Ioan Popa, care a răspuns recent întrebărilor legate de soarta proiectului, în contextul în care lucrările nu au fost încă demarate, iar tot mai mulți reșițeni se întreabă dacă investiția va mai fi realizată.
„E absurd să credem că investitorul, Ceetrus, nu va mai face nimic. Vorbim despre un dezvoltator care a investit deja peste 28 de milioane de euro în achiziția terenurilor și încă aproximativ 5 milioane de euro în infrastructura subterană realizată sub drumul din Mociur. Deci, toate aceste costuri depășesc 33 de milioane de euro”, a declarat primarul Reșiței.
Potrivit acestuia, întârzierea investiției nu este cauzată de lipsa de interes, ci de contextul internațional dificil din ultimii ani. Războiul din Ucraina și ieșirea forțată a investitorului de pe piața rusă au afectat serios planurile de dezvoltare ale companiei franceze.
„Au avut o temporizare a investiției, cauzată de problematica războiul Rusia – Ucraina, unde ei au pierdut peste două miliarde de euro. Au fost forțați să iasă din Rusia de către guvernul din Franța și, din ceea ce știu eu, au avut niște negocieri cu un fond de investiții englez, cu care urmează să demareze lucrările. Noi le-am eliberat autorizația de construire, sunt în grafic, sper ca în primăvară să demareze și ei lucrările”, a mai precizat edilul.
Pe lângă mall, investitorul francez și-a exprimat în trecut intenția de a dezvolta, etapizat, și alte investiții în zona Mociur, precum un aquaparc și un cartier rezidențial, proiecte care ar putea transforma radical această parte a orașului în următorii ani.
Citeste mai mult