Vasile Uhliuc, primarul comunei Brodina, a anunțat, miercuri, 20 decembrie, că s-a înscris în PNL Suceava și va candida pentru un nou mandat din partea liberalilor suceveni.
”Peste puțin timp intrăm în anul 2024, un moment foarte important din punct de vedere electoral, de care depinde viitorul localității noastre. Doresc să-mi anunț intenția mea de a candida anul viitor pentru funcția de primar din partea PNL. Va fi, de fapt, revenirea mea în echipa liberală, unde am activat o bună bucată de vreme. Acest anunț îl fac pentru concetățenii mei, în primul rând ”, a transmis primarul din Brodina.
Acesta a candidat ca independent la precedentele alegerile locale.
În ultimele zile mai mulți primari din județ au anunțat că se alătură liberalilor și că vor candida anul viitor pentru un nou mandat din partea PNL. Astfel, primarii foști PMP din Marginea și Frătăuții Noi – Gheorghe Lazăr și George Olari – și primarul din Broșteni, Alexandru Hurjui (care a câștigat precedentul mandat candidând drept membru al ProRomânia) au anunțat public că au fost susținuți în toată activitatea lor de echipa liberală din Suceava și că vor candida din partea PNL. (O.S.)
The post Primarul din Brodina, Vasile Uhliuc, va candida pentru un nou mandat din partea PNL appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult