• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
25/06/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Caras-Severin

Primarii din Timiș critică desființarea funcției de viceprimar: Cu cine facem proiecte, cu femeia de serviciu?

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
25/06/2025
in categoria Stiri Caras-Severin
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Desființarea funcției de viceprimar în comunele cu sub 1.500 de locuitori, măsură propusă de Guvern pentru reducerea cheltuielilor, stârnește nemulțumire în rândul primarilor din Timiș. În multe comune, spun ei, personalul este deja puțin și suprasolicitat. Uneori nu are cine să semneze o simplă adresă, cu atât mai puțin să lucreze la proiecte de dezvoltare.
Propunerea lansată de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, de eliminare a funcției de viceprimar în localitățile cu mai puțin de 1.500 de locuitori, ar putea afecta direct administrațiile cele mai fragile. În Timiș, 11 comune ar putea fi afectate de o astfel de decizie.
Primarii din județ spun că în loc de economii, o astfel de decizie ar duce la blocaje administrative și o îndepărtare a statului de cetățean.
„Cu cine facem proiecte, cu femeia de serviciu?”
„Nimănui nu-i convine să piardă un om, în condițiile în care noi și așa suntem gâtuiți. Avem două colege plecate și doar câteva persoane duc greul, de la registrul agricol și stare civilă până la contabilitate. Problema e că nici de întrebat nu ne întreabă nimeni. Suntem 13 în total, inclusiv un necalificat, un șofer pe microbuzul școlar, o femeie de serviciu, secretara, contabilul. Probabil că de afară se vede că sunt mulți, dar mai vrei să faci și proiecte, să atragi fonduri europene. Cu cine, cu femeia de serviciu?”, a declarat pentru expressdebanat.ro Radu Vicol, primarul din Giera.
El atrage atenția că viceprimarul nu este un post decorativ în comunitățile mici, într-un aparat administrativ deja subdimensionat. „Avem 9 consilieri locali care lucrează una-două ore pe lună și primesc fiecare 10% din salariul primarului. Adică încă un salariu de primar. Mi se pare strigător la cer. Dar nu eu iau deciziile, eu doar ridic problema.”, a mai pus primarul.
„Nu de la comunele mici se economisesc bani”
Și primarul comunei Curtea consideră că măsura este una ineficientă.
„Nu de aici, de la comunele mici, se economisesc bani. Ar trebui lucrat mult mai sus, la nivel de ministere, de Justiție, acolo sunt cheltuielile foarte mari. Viceprimarul de comună mică câștigă până în 4.000 de lei.”, a declarat Marinel Crăciunescu.
Primarul a explicat și rolul pe care îl are viceprimarul la Curtea: „Se ocupă de gospodărirea locală, de spațiile verzi, de asistență socială, de tot ce ține de funcționarea comunei. E mâna dreaptă a primarului, dacă există colaborare.”
Personalul e deja suprasolicitat
La Bârna, aceeași poziție. Comuna funcționează cu 15 angajați dintr-o organigramă de 18 posturi.
„Cred că este o măsură nefericită, aruncată în spațiul public fără să fie analizate efectele ei. Exact acolo unde e nevoie de muncă și implicare, acolo tăiem. (…) A fost o afirmație pripită care dă bine în tot contextul cu reducerile. Dar cheltuielile mari nu sunt în primăriile astea mici. Aici, primarul e responsabil de fiecare compartiment. Nu doar verifică, dacă e de făcut o adresă, el o concepe împreună cu colegii, pentru că nu avem două persoane într-un birou, care să se sfătuiască. E o părere personală, dar sunt companii de stat unde un singur om încasează un salariu cât toți angajații unei primării mici într-o lună.”, a declarat Ovidiu Ignatoni, primarul comunei Bârna. „Salariul meu este de 6.300 de lei net, pe lună. Și de la mine toate sunt în jos.”, a mai precizat edilul local.
Ignatoni a explicat că, dincolo de reducerea cheltuielilor, echipa pe care o conduce se concentrează pe găsirea de noi surse de venit pentru comună: „Noi suntem o administrație nouă, am venit cu multe idei și ambiții. Tocmai am reușit să construim o echipă care să administreze și să dezvolte comuna cât mai bine. Încercăm să creștem veniturile prin mai multe metode. De exemplu, am pus în aplicare o măsură prin care încasăm taxă pentru camioanele de peste 7,5 tone. Această măsură e în vigoare de vreo două-trei luni și am adunat aproape 30.000 de lei din această taxă. Mai avem pășuni concesionate, iar de pe cele împădurite încercăm să valorificăm masa lemnoasă.”
„Nu e o chestiune personală, vorbesc în numele comunității, pentru că e nevoie de implicare și de oameni. Și așa suntem în urmă față de alte comunități. Dacă nu lucrezi în echipă, lucrurile stagnează. Noi ne vom face treaba, dar va mai greu. Suntem cumva suprasolicitați, în fiecare zi se întâmplă ceva, trebuie să fim pe baricade. Sper să se facă o analiză corectă, să nu îndepărtăm administrația de cetățean, să nu gândim strict financiar.”, a concluzionat primarul.
(Foto: Primăria Bârna)

Citeste mai mult

Articolul precedent

PENSII 2025: S-a realizat cea mai amplă reformă. Aproape 3 milioane de pensii, majorate

Related Posts

Stiri Caras-Severin

Pensiile speciale?! Coaliția e hotărâtă să meargă înainte!

24/06/2025
Stiri Caras-Severin

Deșeurile periculoase din menajer, colectate gratuit de RETIM în Zona 1 Rural a județului Timiș

24/06/2025
Stiri Caras-Severin

Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în Zona 1 Rural Timiș

24/06/2025
Stiri Caras-Severin

Șoferi beți sau drogați, prinși în Timiș. Polițiștii au reținut zeci de permise

24/06/2025
Stiri Caras-Severin

Ministrul Sănătății, cărășean la origini, și-a preluat mandatul!

24/06/2025
Stiri Caras-Severin

Programe noi de studii oferite de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”!

24/06/2025

Cele mai recente stiri

  • Primarii din Timiș critică desființarea funcției de viceprimar: Cu cine facem proiecte, cu femeia de serviciu? 25/06/2025
  • PENSII 2025: S-a realizat cea mai amplă reformă. Aproape 3 milioane de pensii, majorate 25/06/2025
  • Muscelul Câmpulung începe pregătirile pentru noul sezon 25/06/2025
  • Astăzi, FC Argeș află ce program va avea în Superligă! 25/06/2025
  • Nunta lui Jeff Bezos, mutată într-o zonă izolată din motive de securitate 25/06/2025
  • Ce decizie a luat Jean Vlădoiu în legătură cu licența PRO 25/06/2025
  • Vacanță binemeritată pentru școlarii din comuna Zam 25/06/2025
  • Caniculă și disconfort termic în Banat până în 26 iunie 25/06/2025
  • Evaluarea Națională 2025: Miercuri, 25 iunie, proba la Matematică. În premieră, elevii își vor putea vedea lucrările, după afișarea rezultatelor 25/06/2025
  • ANPC obligă toate mall-urile din România să facă deratizare de urgență 25/06/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24