Ca urmare a noii reorganizări, 43 de posturi vor fi desființate, astfel că Primăria Timișoara va funcționa cu 494 de angajați.
Proiectul de hotărâre privind reorganizarea aparatului de specialitate al Primăriei Timișoara a fost făcut public. Pe marginea acestuia, va fi organizată și o dezbatere publică, în scurt timp. Vineri, primarul Dominic Fritz a oferit detalii cu privire la viitoarele reduceri de personal, cu scopul diminuării cheltuielilor.
„Astăzi vom pune din partea primăriei Timișoara, în transparență publică, un proiect de reorganizare pentru aparatul de specialitate al primarului în Timișoara, unde vom desființa, în total, 43 de posturi, cam 10% din personalul pe care îl avem. Marea majoritate a acestor posturi sunt ocupate momentan, deci nu este doar o reducere simbolică. Cu această măsură, împreună cu celelalte măsuri deja dispuse de Guvern, vom face o economie de peste șapte milioane de lei pe an. Nu va fi ultima reorganizare. Asta este doar pentru primărie. Într-o a doua etapă, va trebui să ne uităm și la instituțiile subordonate, cum putem să eficientizăm munca noastră. Toate aceste reorganizări au ca scop, pe de o parte, să facem economii la buget, dar, pe de altă parte, să eficientizăm lucrurile, să digitalizăm mai mult și să îmbunătățim serviciile publice. Sunt și anumite compartimente care vor fi întărite în această reformă. Deci, acolo unde avem nevoie de servicii mai bune și întărim resursele”, a declarat Dominic Fritz.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei
Concret, ca urmare a reducerii numărului de posturi și a scăderii cheltuielilor cu personalul, Primăria Timișoara va realiza o economie anuală de peste 7,3 milioane de lei la bugetul local. Această reorganizare face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri de reformă și echilibru bugetar, care mai include reducerea cu 10% a plafonului maxim pentru sporurile acordate pentru proiecte europene, acordarea indemnizației de hrană în funcție de nivelul salariului net, precum și desființarea unor structuri care nu au avut rezultate, cum este cazul Centrului Regional de Competențe și Dezvoltare a Furnizorilor în Sectorul Automotive (CERC).
Potrivit primarului Dominic Fritz, pe lângă CERC, urmează să fie desființată cel puțin încă o structură din subordinea Primăriei Timișoara.
Reorganizarea prevede desființarea a patru funcții publice de conducere, dintre care două ocupate în prezent, reducerea a 39 de funcții de execuție, 30 dintre acestea fiind în prezent ocupate. În același timp, unele posturi vacante au fost transformate prin scăderea gradului profesional, atât pentru a reduce cheltuielile, cât și pentru a atrage mai ușor tineri profesioniști în administrație.
Dacă după alegerile locale din 2020, organigrama Primăriei Timișoara prevedea 640 de posturi, în prezent, numărul acestora a scăzut la 535. După implementarea actualei reorganizări, aparatul de specialitate al Primarului va funcționa cu 494 de posturi.
„Obiectivul meu ca primar este ca aceste reforme să nu scadă calitatea serviciilor publice pentru cetățeni, ci dimpotrivă, să reușim prin asta să eficientizăm și mai mult actul administrativ. Aceasta este arta reorganizării, managementului transformațional, în care prin schimbări de structură tai acolo unde momentan structurile au fost umflate și întărești acolo unde este nevoie de mai mulți oameni”, a precizat Dominic Fritz.
Citeste mai mult