Prima reacție a lui Nicușor Dan, după anunțul lui Donald Trump privind taxele vamale de 30% pentru UE
Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de susținere față de eforturile Comisiei Europene de a ajunge la un acord cu Statele Unite, în contextul noilor taxe vamale anunțate recent de Donald Trump.
„România sprijină pe deplin eforturile Comisiei Europene și ale președintei Ursula von der Leyen de a continua negocierile și de a ajunge la un acord cu SUA înainte de 1 august”, a scris Nicușor Dan pe platforma X (fosta Twitter).
Șeful statului a subliniat că România susține abordarea Uniunii Europene de a găsi o soluție negociată, „în interesul cetățenilor noștri, al companiilor și al parteneriatului transatlantic”.
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele mai importante relații economice din lume, a relatat The New York Times.
Reacționând la anunțul președintelui american, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat într-un comunicat că blocul comunitar rămâne pregătit „să continue să lucreze în direcția unui acord până la 1 august”.
„Puține economii din lume se ridică la nivelul Uniunii Europene de deschidere și de aderență la practici comerciale loiale”, a continuat ea.
„Vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja interesele UE, inclusiv adoptarea unor contramăsuri proporționale, dacă este necesar”, a subliniat Ursula von der Leyen.
Cum au reacționat alți lideri din UE
Într-un comunicat transmis după anunțul lui Trump, reprezentanții premierului italian Giorgia Meloni au spus că este crucial să rămânem concentrați pe negocierile comerciale cu SUA și să fie evitată o polarizare suplimentară.
Giorgia Meloni este încrezătoare că se poate ajunge la un „acord echitabil” în privința tarifelor dintre UE și SUA, se mai arată în comunicat.
Roma susține pe deplin eforturile Comisiei Europene, a mai precizat partea italiană.
Anunțul Statelor Unite cu privire la tariful de 30% pentru bunurile din UE este „îngrijorător” și nu reprezintă calea de urmat, a spus prim-ministrul olandez Dick Schoof, sâmbătă, într-un mesaj postat pe platforma X.
„Comisia Europeană poate conta pe sprijinul nostru deplin. Ca UE, trebuie să rămânem uniți și hotărâți în urmărirea unui rezultat cu Statele Unite care să fie reciproc avantajos”, a conchis liderul olandez.
Articolul Prima reacție a lui Nicușor Dan, după anunțul lui Donald Trump privind taxele vamale de 30% pentru UE apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult