Dănuț Pop, președintele PER, a fost trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, fiind acuzat de trafic de influență.El este acuzat de procurori că a cerut 10.000 de euro ca să intermedieze angajarea unui consilier la cabinetul unui parlamentar PSD.
În perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, Dănuţ Pop ar fi pretins și ar fi primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.021 euro, în patru tranșe (4.000 euro – noiembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021, 2.000 euro – decembrie 2021 și 10.000 lei – februarie 2022).În schimbul banilor, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui deputat în Parlamentul României și ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Citeste mai mult