Președintele Nicușor Dan va avea o altă întâlnire cu liderii coaliției, miercuri, la care vor fi invitați și reprezentanții magistraților, au declarat pentru G4Media surse politice.
Președintele s-a întâlnit și marți de la ora 10.00 cu liderii coaliției de guvernare. Întâlnirea dintre președinte și liderii coaliției a avut loc în plină criză a Justiției, cu reforma pensiilor speciale blocată de CCR și cu o plângere penală făcută de CSM împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu.
CCR a respins reforma pensiilor speciale
Reamintim că CCR a respins reforma pensiilor speciale pe motiv că guvernul nu a așteptat avizul consultativ al CSM timp de 30 de zile.
Premierul Ilie Bolojan a susținut că proiectul trebuie adoptat rapid din nou, cu prevederile inițiale, pentru că CCR s-a pronunțat pe formă. Șeful Executivului a spus că trebuie respectat termenul de 30 de zile stabilit de CCR pentru avizul CSM, dar că nu este necesară modificarea prevederilor proiectului.
În schimb, liderul PSD Sorin Grindeanu a susținut negocierea unui nou proiect cu reprezentanții magistraților, care s-au opus oricărei reforme.
Citeşte şi: Un tânăr de 20 de ani a atacat un bărbat, pe stradă, înjunghiindu-l de 33 de ori
Citeste mai mult