Președintele Nicușor Dan merge sâmbătă, 31 mai, la Salina Praid, afectată de inundații și aflată în pericol de prăbușire, conform surselor HotNews.ro.
Vizita are loc la invitația președintelui UDMR, Kelemen Hunor, și este programată puțin după ora 11.00, la sediul Salrom din Strada Minei nr. 44, au precizat sursele HotNews.ro.
Situația la Salina praid este critică
Situația la Salina Praid este critică, din cauza inundațiilor care au afectat grav atât zona turistică, cât și sectorul minier. Digul din subteran, construit de angajații Salrom, a cedat joi dimineață, în urma ploilor torențiale din ultimele zile, apa ajungând să compromită stocurile de sare.
„Sectorul minier Telegdy nu mai poate fi salvat de pătrunderea apei. Stocurile de sare aflate în subteran au fost compromise, inclusiv echipamentele și utilajele, care nu mai pot fi recuperate”, a transmis compania Salrom, într-un comunicat de presă.
Primarul comunei Praid, Nyágrus László, a descris situația ca fiind dramatică, mai ales că economia locală depinde în mare măsură de turismul legat de mina de sare.
„Situația riscă să afecteze grav economia locală. Sute de locuri de muncă sunt în pericol și, dacă discutăm și partea turismului, dependent în mare măsură de mina de sare, se poate confrunta cu un posibil colaps”, a avertizat acesta, într-o declarație pentru Agerpres.
Edilul a subliniat că autoritățile trebuie să regândească întreaga strategie turistică și să caute soluții de avarie. „E dramatic pentru noi. Hai să vedem cum putem să ieșim din această situație”, a adăugat el.
Localnicii acuză autoritățile
La rândul lor, localnicii au privit dezastrul neputincioși, după ce au făcut și ei diguri. Acuză acum autoritățile, în frunte cu compania SALROM care este responsabilă de exploatare, că nu au luat suficiente măsuri, deși problemele erau cunoscute. Se întreabă, în același timp, cum arată viitorul – cel al zonei și al lor.
Sătpămâna viitoare urmează să ajungă la Salina Praid și președintele Ungariei, Tamas Sulyok, pentru a inspecta situația și pentru a livra ajutor prin intermediul Organizației de ajutor ecumenic din Ungaria.
Citește și: Gorj: Campanie gratuită de sterilizări pentru câini – Samarinești, 2-6 iunie
Citeste mai mult