România se apropie tot mai mult de obiectivul aderării la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), un pas esențial pentru modernizarea țării și consolidarea poziției sale în rândul democrațiilor puternice, a declarat premierul Ilie Bolojan, cu prilejul vizitei la Palatul Victoria a secretarului general al OCDE, Mathias Cormann.
În cadrul întrevederii bilaterale, șeful Executivului a subliniat angajamentul autorităților de a continua reformele necesare pentru atingerea obiectivului de aderare în 2026, conform calendarului asumat prin Programul de guvernare.
„Aderarea la această organizație înseamnă trei aspecte importante pentru țara noastră: creșterea încrederii piețelor în România, așezarea economiei țării noastre pe baze cât mai sănătoase, ceea ce înseamnă relansare, creștere economică și dezvoltare și, desigur, politici publice care se bazează pe date, ceea ce înseamnă politici publice bune pentru comportamente corecte”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Reuniunea Comitetului Național pentru aderarea României la OCDE
Prim-ministrul a prezidat ședința Comitetului Național pentru aderare, la care a participat și secretarul general Mathias Cormann. În cadrul reuniunii au fost evidențiate progresele semnificative în procesul de aderare, fiind finalizate 15 din cele 25 de evaluări în comitetele de specialitate ale OCDE.
Cormann a apreciat eforturile României și a confirmat că obiectivul de aderare în 2026 este fezabil:
„Aderarea la OCDE aduce beneficii substanțiale în ceea ce privește gestionarea accesului la bune practici, creșterea încrederii și sprijinirea agendelor de reforme publice. În doar trei ani am văzut cum procesul de aderare a sprijinit agenda reformelor și schimbările pozitive ale economiei românești”, a declarat secretarul general al OCDE.
Reformele, în continuare o prioritate
Premierul Bolojan a cerut instituțiilor implicate să finalizeze procesul tehnic și a mulțumit secretarului general pentru sprijinul acordat. Vicepremierul Marian Neacșu a subliniat necesitatea continuării reformelor, iar Radu Oprea, secretarul general al Guvernului, a menționat sprijinul primit din partea OCDE în domeniul guvernanței corporative.
De asemenea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a arătat că România ar putea deveni un contributor net în cadrul OCDE, datorită oportunităților de finanțare din fonduri europene.
Coordonatorul național al procesului de aderare, Luca Niculescu, a reafirmat angajamentul autorităților române de a implementa reformele și bunele practici ale organizației, subliniind impactul pozitiv asupra calității vieții cetățenilor.
Citește și: Tragedie la Spitalul Județean din Reșița: un pacient a murit după ce a căzut pe scări
Citeste mai mult