Peste 200 de elevi, însoțiți de 34 de profesori din întreaga țară participă, în luna mai, la Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică, desfășurată la Timișoara.
Potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, Timișoara găzduiește în premieră Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică. Competiția se va desfășura în perioada 5 – 10 mai la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”.
Deschiderea festivă a olimpiadei va avea loc în data de 5 mai, la ora 17.30, în Aula Magna a Universității de Vest Timisoara. La această competitie participă un număr de 229 de elevi pasionați de astronomie, însoțiți de 34 de profesori.
Județul Timiș este reprezentat de șase elevi talentați la această ediție a Olimpiadei Naționale de Astronomie și Astrofizică.
„Organizarea probelor competiționale se face pe categorii de vârstă – juniori 1, juniori 2, seniori 1, seniori 2, asigurându-se astfel o evaluare adaptată nivelului de studiu al fiecărui participant. Participarea olimpicilor nu se limitează doar la competiția academică, ci oferă și oportunități valoroase pentru socializare și explorare culturală alături de profesori și elevi voluntari din Timișoara. Aceste experiențe îmbogățesc cu siguranță participarea elevilor și le creează amintiri frumoase”, a informat Inspectoratul Școlar Timiș.
Citeste mai mult