30 de persoane private de libertate din Penitenciarul Timișoara iau parte la ateliere de creație în cadrul proiectului „Out of the Box II”, care folosește arta ca mijloc de reintegrare socială.
Timișoara găzduiește, în luna iulie, o nouă ediție a proiectului „Out of the Box”, inițiat de artista vizuală Regina Damian. 30 de persoane aflate în detenție în Penitenciarul Timișoara participă, în această perioadă, la ateliere artistice coordonate de artiști și facilitatori culturali, care le oferă spațiu de exprimare, reflecție și reconstrucție personală.
Activitățile marchează începutul celei de-a doua etape a proiectului, care propune un model sustenabil de colaborare între sectorul cultural și cel penitenciar. Prin implicarea directă în procesul de creație, participanții sunt încurajați să își descopere noi forme de comunicare și să își regândească rolul în societate.
„Out of the Box II” se va încheia cu o expoziție publică, cu lucrări realizate de deținuți, în centrul Timișoarei, programată în cadrul Zilei Timișoarei.
„Prin acest proiect ne dorim să generăm un impact pozitiv în viețile persoanelor aflate în detenție, să susținem incluziunea socială și să întărim coeziunea comunității din Timișoara, evidențiind rolul transformator al artei și culturii.”, a declarat Regina Damian, coordonatoarea inițiativei.
Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, și realizat în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor – Penitenciarul Timișoara și Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Documentarea vizuală este semnată de fotograful Virgil Simonescu și videograful Emeric Szabo.
Citeste mai mult