„Acelor copaci pe care îi bate vântul mai tare și care suportă frigul, li se întăresc rădăcinile. Așa este și în viață, cu cât treci prin momente mai grele, cu atât te întărești mai mult, devii mai puternic și nu te va dărâma atât de ușor ceea ce urmează. Dumnezeu vrea să te întărească pentru a fi pregătit pentru viață!”
Ca o rază de soare în noaptea grea a suferinței, așa ar putea fi descrisă Adriana Perescu, fetița cu ochi zâmbitori și glas suav. Dacă boala ar fi un câmp de luptă, atunci armele Adrianei ar fi cu siguranță acceptarea, credința și recunoștința, arătându-ne că nu toți eroii poartă pelerină – unii doar își rostesc rugăciunea și așteaptă, trăindu-și viața frumos, ca și cum boala nu e altceva decât un vis urât care dispare odată cu zorii dimineții.
Adriana Perescu locuiește în satul Măru, comuna Zăvoi, are 12 ani și va absolvi clasa a V-a cu rezultate foarte bune. Pe lângă cursurile de la clasă, eroina noastră a participat la concursul de Biologie și Știință, la concursul de engleză „Brainly” și la Olimpiada de Limba și Literatura Română, unde a ajuns până la faza pe județ. Până acum doi ani, Adriana putea juca baschet și putea zburda nestingherită, bucurându-se din plin de soare, activități pe care, în prezent, nu le mai poate face.
Pentru fetița cu chip de înger, școala nu s-a oprit în sala de clasă. Lecțiile cele mai importante dobândite de mica eroină au fost în spital, acolo unde a învățat cât de prețios este fiecare moment al vieții, ce înseamnă prietenia adevărată și, mai presus de toate, câtă putere are rugăciunea. În spital, l-a cunoscut pe Mădălin, poate cel mai bun prieten al ei, un băiat cu doi ani mai mare, care… „a plecat”, așa cum ne povestește Adriana, cu o pauză care ne spune mai multe decât sute de cuvinte.
„Eu compar viața cu lumânarea. Lumânarea se aprinde. Ea arde, arde… când bate vântul și dă să stingă lumânarea, acel vânt sunt problemele, încercările. Când lumânarea se stinge, viața s-a terminat, iar fumul care se ridică e sufletul care merge în sus, la Dumnezeu, acolo unde nu ne mai doare nimic, acolo unde este și Mădălin”.
Câți dintre noi nu ne plângem zilnic de lucruri atât de mici? Câți dintre noi nu ne dăm bătuți în luptele pe care le purtăm în viață, crezând că suntem singuri, că nu mai avem puterea de a continua? Adriana, fetița care, de doi ani, cunoaște durerea în cele mai adânci sensuri ale ei, privește dincolo de ceea ce este vizibil cu ochiul liber, privește cu ochii inimii, înțelegând sensuri ale vieții pe care doar suferința împletită cu credință le poate dezvălui.
Întrebată de ce crede în Dumnezeu când în lume este atâta suferință, de care ea nu a fost deloc lipsită, dar și ce le-ar spune celor care nu cred, Adriana ne-a răspuns:
„Dumnezeu permite momente grele în viață pentru a ne întoarce la El. Noi trebuie doar să ne rugăm și să așteptăm, pentru că Dumnezeu răspunde la rugăciuni. El știe când se va întâmpla, unde se va întâmpla, Dumnezeu are ceva pentru toți, dar la momentul potrivit.”
Cu o maturitate ieșită din comun, fetița ne povestește și despre cât de importantă este recunoștința:
„Dacă ai pană la roata unei mașini, ai două opțiuni – te plângi că nu îți poți continua călătoria și că întârzii sau ești recunoscător lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat ceva mai rău. Dacă ești recunoscător, Dumnezeu îți va da și mai multe lucruri bune.”
CITEȘTE ȘI: Copiii se ajută! Târg de jucării pentru lupta Adrianei cu cancerul
Deși nu a primit încă răspunsuri la toate rugăciunile, au existat situații în care Adriana a simțit cât de frumos lucrează Dumnezeu:
„În urma unui tratament, am primit foarte multe radiații și trebuia să stau separată de mama printr-un perete de plumb, pentru a nu mai da radiații. Ne-am rugat în seara aceea, pentru că, în timpul zilei, radiațiile au fost foarte mari. A doua zi, când m-au scanat de radiații, doctorii au zis că îmi vor da drumul, pentru că radiațiile au scăzut foarte mult. De obicei, mă rog pentru sănătate și fericire.”
Ce este fericirea pentru Adriana?
„Să nu mai văd lucrurile rele din jur, tot ce se întâmplă negativ, să văd doar partea bună a lucrurilor.”
În tot ce se întâmplă negativ, partea bună a lucrurilor este însăși ea, Adriana, fetița-eroină pe care nu o definesc cancerul și suferința, ci credința, pacea și bucuria. Dacă noi, „oamenii mari”, ne-am întreba care este motivul pentru care Dumnezeul în care ea crede atât de mult a permis o astfel de încercare în viața unei credincioase atât de prețioase, acesta ar fi vindecarea… vindecarea noastră, a celor care suntem mult mai bolnavi, și nu o știm, a celor dezumanizați de cancerul răutății, al necredinței, al luptei continue pentru lucrurile materiale.
Vorbind totuși despre necesitatea lucrurilor materiale, a resurselor financiare, îndeosebi în contextul unei boli care necesită intervenții costisitoare, așa cum este în situația ei, Adriana a fost întrebată și cum ar îndemna ea oamenii să îi fie alături printr-o donație:
„Nu vreau să îndemn pe nimeni să doneze, vreau ca cei care fac asta să o facă din suflet, pentru că așa simt. Am avut un vis, într-o noapte, că aveam mâna dreaptă ruptă, au venit mai mulți oameni cu care am rostit împreună rugăciunea «Tatăl nostru» și Iisus Hristos m-a vindecat”, subliniind faptul că nu doar banii sunt importanți, ci și unitatea în rugăciune.
Ne-am dorit ca, în încheierea poveștii noastre, eroina să împărtășească, pentru alți copii aflați în suferință, dar și pentru noi, cei care ne lăsăm doborâți de grijile cotidiene, câteva îndemnuri:
„Să creadă în Dumnezeu, să fie fericiți, să nu se gândească la ce urmează, să fie pozitivi!”
CITEȘTE ȘI: Dăruind vei dobândi… viață: Împreună pentru Adriana
Citeste mai mult
