Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt desfășoară, astăzi, o acțiune preventivă pe DN 6 (supranumit Drumul Morții), un sector de drum intens circulat, unde se înregistrează un risc crescut de evenimente rutiere, în special ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză.
Activitățile se desfășoară în sistem „releu”, pe tronsoanele de drum aflate în competența structurilor rutiere teritoriale, obiectivul principal fiind diminuarea riscului rutier și creșterea siguranței tuturor participanților la trafic.
„Pentru depistarea și sancționarea abaterilor de la normele rutiere, polițiștii utilizează aparate de măsurare a vitezei, precum și dispozitive pentru testarea conducătorilor auto cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive.
De asemenea, conducătorii auto opriți în trafic sunt informați cu privire la importanța adoptării unui comportament preventiv și responsabil la volan, fiind desfășurate activități cu caracter educativ”, informează IPJ Olt.
La acțiune participă și reprezentanți ai Registrului Auto Român, care efectuează verificări tehnice în trafic, în vederea identificării defecțiunilor ce pot afecta siguranța circulației, în special în contextul condițiilor specifice sezonului rece.
Polițiștii rutieri reamintesc faptul că respectarea regulilor de circulație reprezintă un factor esențial în prevenirea accidentelor rutiere și în protejarea vieții.
Articolul Polițiștii din Olt și reprezentanții RAR, prezenți iarăși pe Drumul Morții. Controale în trafic pe DN6 apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult