Polițiștii locali din Bistrița au stat la pândă pe strada Armoniei din Bistrița după ce au primit mai multe sesizări din patea bistrițenilor privind o activitate neplăcută în zonă. Aceștia au organizat operațiunea de „filaj“ alături de inspectorii A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud.
La scurt timp, mai mulți cetățeni din Crainimăt au pritn vehiculul în care se aflua și au descărcat deșeuri.
„Câțiva cetățeni domiciliați în localitatea Crainimăt au crezut că pot depozita deșeuri menajere la platforma de colectare a acestora de pe strada Armoniei, dar au fost întâmpinați de… Poliția Locală și inspectorii A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud, în direct, la filaj!
Platforma era în atenția noastră de ceva timp, datorită mai multor sesizări primite din partea bistrițenilor.
Colegii noștri i-au obligat să ridice deșeurile de la platformă și să le depoziteze corespunzător pe raza localității de domiciliu.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 800 de lei, conform HCL 153/2009 privind măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistrița.
Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu inspectorii A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud, conform protocolului de colaborare semnat la începutul lunii ianuarie 2025.
Data viitoare vă recomandăm să depozitați deşeurile la punctele de colectare potrivite, în caz contrar sancțiunea poate ajunge la 1.000 lei“, a transmis Poliția Locală Bistrița.
The post Poliția Locală, la pândă pe o stradă din Bistrița. Ce au descoperit în urma operațiunii (VIDEO) first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult