Polița RCA este obligatorie și pentru trotinete și biciclete electrice. De azi, vin și amenzile.
Autoritățile pot aplica amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei celor care nu au o poliță RCA valabilă pentru vehiculele care trebuie asigurate prin lege, inclusiv bicicletele și trotinetele electrice. Pentru că RCA devine obligatorie și pentru bicicletele și trotinetele electrice
Începând de sâmbătă, 13 decembrie, regulile noi privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) nu mai sunt doar pe hârtie, ci vin cu sancțiuni concrete. După o perioadă de 30 de zile acordată pentru conformare, autoritățile pot aplica amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei celor care nu au o poliță RCA valabilă pentru vehiculele care trebuie asigurate prin lege, inclusiv bicicletele și trotinetele electrice.
În plus, lipsa asigurării sau nerespectarea regulilor privind suspendarea acesteia poate duce și la reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului. Modificările privind RCA au fost introduse prin Legea nr. 181/2025, care completează și modifică Legea nr. 132/2017.
Deși actul normativ se aplică din 13 noiembrie, legiuitorul a stabilit un termen de 30 de zile până la aplicarea efectivă a sancțiunilor, pentru a le permite persoanelor vizate să se conformeze. Acest termen expiră pe 13 decembrie, moment din care amenzile pot fi date fără avertisment. Din această dată, sancțiunile se aplică atât pentru lipsa unei polițe RCA valabile, cât și pentru încălcarea regulilor privind imobilizarea vehiculului atunci când asigurarea este suspendată.
Măsura a fost introdusă pe fondul creșterii numărului de biciclete și trotinete electrice în trafic și al accidentelor în care sunt implicate. Scopul este acela de a asigura despăgubirea persoanelor prejudiciate, indiferent de tipul vehiculului care a provocat daunele.
Ce se întâmplă când polița RCA este suspendată
Legea aduce clarificări importante și în situația suspendării poliței RCA, care apare, de regulă, odată cu suspendarea înmatriculării vehiculului. În această perioadă, proprietarul nu are doar obligația de a nu circula cu vehiculul, ci și pe aceea de a-l imobiliza într-un spațiu privat. Concret, un vehicul fără RCA nu poate fi lăsat pe stradă, într-o parcare publică sau în orice alt spațiu care face parte din domeniul public. Această regulă se aplică pe toată durata suspendării asigurării, iar nerespectarea ei atrage sancțiuni.
Ce sancțiuni riscă cei care nu respectă legea
Pentru încălcarea obligațiilor legate de RCA, legea prevede amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei. Pe lângă amendă, poliția rutieră poate dispune reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului. Documentele sunt returnate doar după ce proprietarul face dovada încheierii unei polițe RCA valabile pentru vehiculul respectiv. Astfel, fără asigurare, vehiculul nu poate fi utilizat legal. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor sunt făcute de personalul poliției rutiere din cadrul Poliției Române. Legea precizează clar că această competență există exclusiv în situația circulației vehiculelor neasigurate pe drumurile deschise circulației publice. Cu alte cuvinte, sancțiunile sunt aplicate în contextul folosirii vehiculului în trafic, nu în mod arbitrar.
Articolul Polița RCA este obligatorie și pentru trotinete și biciclete electrice. De azi, vin și amenzile. apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult