O cantitate însemnată de material lemnos a fost descoperită de către un cetățean, tocmai în „Poiana cu Narcise” de la Negrileasa.
„Aşa arată poiana cu narcise de la Slevăşoaia-Negrileasa: depozit întreg de lemne, pe locul în care apăreau narcisele. Asta e România anului 2021. După lemne au apărut narcisele, şi aşa puţine. Atâta s-a putut”, spune autorul materialului video.
Poiana Narciselor (Negrileasa-Bucium) a fost declarată din anul 1995 arie protejată naţional. Rezervaţia se află în Munţii Metaliferi, la est de vârful Vâlcoi (1348 m), pe interfluviul dintre Valea Negrilesii şi Valea Grozei.
Aparţine administrativ de comuna Bucium, sat Bucium Poieni, judeţul Alba. Poienile cu narcise ocupă culmea şi versantul nord-vestic al Dealului Buciumanilor, la altitudini cuprinse între 1150 şi 1250 metri.
După o mică întrerupere, ele se continuă pe versantul nord-estic al muntelui Vâlcoi.Rezervaţia are o suprafaţă de 4,5 ha în lungul culmii, până la limita pădurii; se întind spre est până la înşeuarea de sub vârful cu cota 1260, iar la vest până la versantul sud-estic al muntelui Vâlcoi.
În fiecare an, la sfârşitul lunii mai, după ce înfloresc narcisele, rezervaţia devine o atracţie turistică. Până în 2019 aici era organizat şi un eveniment folcloric local, dar pandemia a anulat spectacolele din 2020 şi 2021.
sursa: adevarul.ro – foto/video: Adrian Puiuleț
The post Poiana cu Narcise de la Negrileasa „transformată” în depozit ilegal de material lemnos first appeared on abrudinfo.ro | stiri abrud | ziar abrud.
Sursa: www.abrudinfo.ro