Formațiuni de gheață formate pe râuri din Bistrița-Năsăud sunt în deplasare și urmează să ajungă în Dej în cursul zilei de azi.
„Pe râul Rebra din județul Bistrița-Năsăud s-a format un zăpor în lungime de cca 500 de metri. Acesta s-a desprins si va ajunge în zona Dej din județul Cluj în cursul acestei zile.
În amonte de barajul Mica, pe râul Someşul Mare, s-a format un pod de gheață de cca 10 kilometri lungime.
Prin urmare, specialiștii SGA Cluj au informat Primăriile Cuzdrioara, Dej, Mica și Vad. Totodată, aceștia au solicitat deținătorului barajului Mica să efectueze manevre, astfel încât formațiunile de gheață să fie dislocate, în vederea tranzitării în siguranță în aval.
În urma intervenției, nivelul înregistrat pe Someșul Mare la stația hidrometrică Dej a crescut cu 60 de centimetri. Unda de viitură formată s-a atenuat în aval.
Personalul Administrației Bazinale de Apă Someș–Tisa și al unităților din subordine monitorizează permanent zonele podurilor și sectoarele de râu unde există risc de formare a aglomerărilor de gheață.
Recomandăm populației din zonele riverane să evite apropierea de maluri și să respecte indicațiile autorităților locale“, au transmis reprezentanții Apelor Române Someș Tisa.
Citeste mai mult