Cinefascinație, de Michaela Platon, Radio România Cultural
Sunt fapte și acte culturale care își arată de la început buna închegare a structurii care le înfățișează și le face cunoscute consumatorilor lor, sau afinităților însoțitoare asumate și ele odată cu alăturarea fiecărui gest implicat în acest proces delicat, sensibil, grațios al apropierii dintre artist și privitorul artei lui, dintre artist și cititorul poveștii lui, și tot așa. Sunt în continuare desfășurări care prind în mișcările lor intensități și care lasă după ele semne, semne care ușor, ușor devin și rămân repere făcând cunoscut și accesibil itinerariul de parcurs pentru ajungerea la capătul acestor călătorii. Toate lasă să se așeze în completarea lor ecouri, toate își implică și își amplifică astfel corpurile și gesturile noi de acum în alcătuirile lumii, în facerea și desfacerea ei în cât mai multe semne și sunete care le pot spune, care le pot descrie sau povesti.
Michaela Platon ne face cunoscute și ne apropie tot ce poate să (cu)prindă din aceste gesturi artistice și reușește să elimine orice poate fi înțeles ca graniță sau ca limită în procesul empatic al înțelegerii și al asumării lor în completarea atât de (ne)firească din momentul expunerii, de când și până unde ne (con)duce pe fiecare formă de relief al acestor atât de puțin bănuite, și mai puțin știute lumi care au fost așezate în forme, în tipare care păreau canonice, de neclintit, greu de adus în stările adăugării, stări care le umple astfel pielea corpului cu fiecare organ lipsă și le pune astfel în mișcare povestea și le așază în zonele în care accesul lor în simțurile spectatorilor, ale privitorilor și de acum și ale ascultătorilor este facilitat, apropriat cu metodele luminoase ale oricăror deschideri și ale oricăror apropieri ce sunt mereu de acum necesare.
Se construiește în Cinefascinație un fel de caleidoscop ce își face auzite mișcările stropilor colorați care își împing ascultătorul în lumina orbitoare a pierderii, a rătăcirilor necesare în fiecare fascicul devenit cunoscut în cuvintele care încep să îi povestească fiecare față, fiecare mod de a străluci și de a-și face cunoscută lucirea, expunerea, reflexia. Michaela Platon folosește tonuri, mai departe son-uri distincte pentru fiecare dintre personaje, pentru fiecare dintre interpreții lor și pentru fiecare dintre cei care au ales să îi aducă în apropierile noastre. În continuare ne sunt făcute cunoscute întreprinderile prin care au fost aduși în luminile orbitoare deseori ale rampei, în prim planul prin care gros-plan-ul i-a apropiat de noi atât de mult, prin care, de fapt, au fost aduși și lăsați să rămână atât de aproape. Aproape de noi, de mințile și în continuare de visurile noastre. Și toate rămân (cu)prinse în acele ecouri ce se repetă într-un recul infinit și niciodată depășit decât de imaginația fiecărui ascultător care îl duce mai departe, cât mai departe.
Cinefascinație este un album completat empatic și atrăgător cu toate acele relics necesare întregirii, cu fiecare nou și mai puțin cunoscut element care rotunjește povestea știută, cunoscută, văzută cu mereu surprinzătoarele întâmplări benefice sau extraordinare ce așteptau în spatele cortinei să fie la rândul lor aflate și cunoscute. Michaela Platon ne inițiază cu fiecare ediție într-un exercițiu mai puțin cunoscut până acum de apropiere de lumea vie a unui film, de acea parte a facerii lui care nu se lasă niciodată așezată definitiv în imagini, care se taie și cade la montaj existând astfel multe posibilități ca să nu mai fie niciodată adunată și valorificată. Este un efort unic, nobil și îndrăgostit de a umbla și de a căuta frumuseți, emoții și toate stările lor în subteranele acestea sofisticate ale industriei care ne aruncă de fiecare dată în stările bune sau rele ale magiei, ale plutirii, ale visării și ale tuturor eliberărilor necesare oricărei supraviețuiri.
Cinefascinație nu se uită ușor, timbrul care conduce ecourile acestei emisiuni este unul grav și totodată entuziast, iar mai departe își lasă ascultătorul să se transporte, să se mute singur în lumea pe care ecourile ei o amplifică și o derulează în fiecare minte deschisă să îi recunoască și să își atașeze reverberațiile și stările ei. Michaela Platon își face simțite mișcările sigure ale baghetei cu care coordonează această nevăzută orchestră prin eterul mereu disponibil să îi transmită și să îi amplifice necontenit cuvintele, sunetele, muzica și toate seducătoarele lor ecouri în toate mișcările și așezările lumii.
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…
Post-ul PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Ecouri apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult