Piața construcțiilor din România a început 2026 la un nivel foarte ridicat de activitate, apropiat de maximele istorice, susținut în principal de investițiile publice, arată raportul anual al Colliers, una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară și management al investițiilor la nivel global.
România, lider în UE la ponderea construcțiilor în PIB
Volumul lucrărilor de construcții a crescut în Româniacu aproape 8% în perioada ianuarie–noiembrie 2025 față de anul anterior, apropiindu-se de recordul din 2023.
Potrivit datelor citate de Colliers, sectorul construcțiilor a avut în 2025 o pondere de aproape 9% din PIB, cea mai mare din Uniunea Europeană și mult peste media de circa 5% a statelor membre.
„Datele arată foarte clar că piața construcțiilor din România funcționează la o turație foarte ridicată, apropiată de maximele istorice, iar acest ritm este susținut în principal de proiectele publice de mari dimensiuni.”
Explică Alexandru Atanasiu, Partner – Head of Construction Services.
Creșteri pe toate segmentele
Evoluția este susținută în special de lucrările de inginerie, unde se regăsesc proiecte mari finanțate din fonduri publice, precum infrastructura și spitalele. Construcțiile nerezidențiale au crescut în 2025 cu peste 11% față de 2024, iar sectorul rezidențial a avansat cu peste 12%, chiar dacă rămâne sub vârful istoric recent. Per ansamblu, activitatea din construcții a ajuns la aproape dublul nivelului de dinainte de pandemie.
Presiuni din costuri și finanțare
Colliers avertizează însă că perspectivele pe termen scurt și mediu sunt marcate de riscuri tot mai mari. Din 2026 a intrat în vigoare o nouă taxă pe carbon pentru materialele de construcții importate din afara UE, cu un impact estimat asupra costurilor între 10% și 15%. Având în vedere dependența României de importurile de oțel, aluminiu și alte metale, o parte importantă din aceste costuri va fi transferată în prețurile finale ale proiectelor, ceea ce poate reduce apetitul pentru investiții, mai ales în sectorul privat.
Contextul geopolitic complică suplimentar situația. În 2025, prețurile unor materiale de construcții au atins niveluri record, iar cuprul, material esențial pentru sector, s-a scumpit cu peste 40%.
Piața muncii și vulnerabilități
Numărul angajaților din construcții a atins un nivel record, de 462.000 în iulie 2025, potrivit Colliers. Deși salariile sunt în creștere, ele rămân sub nivelurile din alte țări din Europa Centrală și de Est, ceea ce oferă companiilor un anumit spațiu de manevră într-un context de costuri în urcare.
„În primele trei trimestre din 2025, sectorul a reprezentat 8,7% din PIB, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. Această pondere arată cât de mult se bazează economia pe construcții, dar scoate în evidență și o anumită vulnerabilitate.”
Subliniază Alexandru Atanasiu, făcând referire la dependența de proiectele finanțate din fonduri europene.
Pentru 2026, specialiștii Colliers anticipează o evoluție mai echilibrată a pieței construcțiilor din România, într-un context în care investițiile publice vor continua să susțină activitatea, iar investitorii privați își ajustează planurile în așteptarea unei relansări pe termen mediu.
Vezi prețul energiei și gazelor în România și ce se schimbă în 2026.
Articolul Piața construcțiilor din România, aproape de maxime istorice. Specialiștii avertizează asupra riscurilor de cost apare prima dată în ZiarMaramures.
Articolul Piața construcțiilor din România, aproape de maxime istorice. Specialiștii avertizează asupra riscurilor de cost apare prima dată în ZiarMaramures.
Citeste mai mult