Incendiile de vegetaţie au ars peste un milion de hectare de teren în Uniunea Europeană până acum anul acesta, cea mai mare suprafaţă înregistrată în vreun an de la începutul înregistrărilor, în 2006, potrivit datelor UE, informează agenția de știri Reuters.
Un total de 1.028.000 hectare de pe teritoriul Uniunii Europene au fost devastate de incendii până marţi – o suprafaţă mai mare decât cea a Ciprului şi decât suprafaţa totală din oricare din anii anteriori, potrivit datelor Sistemului de Infomaţii privind Incendiile de Pădure al Uniunii Europene analizate de Reuters.
Precedentul record datează din anul 2017, când suprafaţa pârjolită de incendiile de pădure a fost de circa 998.000 de hectare, transmite Agerpres.
Spania şi Portugalia, cele mai grav afectate
Spania şi Portugalia au fost cele mai grav afectate, iar împreună au constituit circa două treimi din suprafaţa arsă pe teritoriul Uniunii Europene. Datele EFFIS arată o creştere accentuată a incendiilor forestiere în perioada 5-19 august – perioadă care coincide cu valul de caniculă de 16 zile din Peninsula Iberică.
Canicula s-a încheiat săptămâna trecută după ce a alimentat incendii care au dus la moartea a cel puţin opt persoane în două ţări şi au determinat închiderea unor servicii feroviare şi a unor porţiuni de drumuri.
Cu toate acestea, 10 incendii forestiere ardeau în continuare marţi în regiunea Castilia şi León din Spania, unde circa 700 de persoane au fost evacuate. Incendiile continuă şi în regiunile nordice Galicia şi Asturias.
În Portugalia, temperaturile mai mici au adus o oarecare ameliorare, iar incendiul izbucnit în localitatea Piodao a fost stins luni, după 12 zile. Cu peste 60.000 de hectare pârjolite, incendiul de la Piodao este cel mai mare din istoria înregistrărilor în Portugalia.
Rolul schimbările climatice în incendiile de vegetaţie
Schimbările climatice sporesc frecvenţa şi severitatea incendiilor de vegetaţie, valurilor de caniculă şi a secetelor, deşi măsuri preventive precum curăţarea terenurilor de vegetaţia uscată joacă un rol important în limitarea incendiilor.
Incendiile de vegetaţie din Uniunea Europeană au emis 38 de milioane de tone de dioxid de carbon până acum în acest an, potrivit EFFIS.
Această cantitate este mai mare decât cele înregistrate în aceeaşi perioadă în anii precedenţi, ceea ce înseamnă că anul 2025 ar putea doborî recordul anual de 41 de milioane de tone.
Citește și: Sting, dat în judecată de foştii colegi din trupa The Police pentru drepturi de autor neplătite
Citeste mai mult