Proba de evaluare a cunoștințelor, care constă într-un test grilă, are loc sâmbătă, 9 aprilie, la unitățile de recrutare. Candidații din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui, arondați Centru Zonal de Selecție de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, se vor prezenta începând cu ora 08:30 la sediul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava și vor avea asupra lor cartea de identitate valabilă și ustensile de scris cu cerneală/pastă.
Săptămâna aceasta a fost una de foc pentru cei peste 1.000 de candidați prezenți la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni pentru susținerea probei de evaluare a performanței fizice, ce constă într-un traseu practic-aplicativ, din cadrul admiterii în școlile postliceale MAI. S-au calificat la această probă 1.102 candidați, dintre care au promovat 736.
Proba de evaluare a cunoștințelor, care constă într-un test grilă, are loc sâmbătă, 9 aprilie, la unitățile de recrutare. Candidații din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui, arondați Centru Zonal de Selecție de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, se vor prezenta începând cu ora 08:30 la sediul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava și vor avea asupra lor cartea de identitate valabilă și ustensile de scris cu cerneală/pastă. Accesul în sălile de concurs se face începând cu ora 09:00.
Examinarea medicală se realizează în perioada 18 aprilie-20 mai, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în funcție de instituția de învățământ vizată, în ordinea descrescătoare a notelor finale.
Rezultatele finale ale admiterii vor fi aduse la cunoștința candidaților prin afișare la sediul unităților de învățământ și prin postare pe site-urile oficiale ale acestora, până la data de 27 mai. Cei care vor promova toate probele vor putea concura pentru cele 2.880 de locuri disponibile la cele 6 școli postliceale de jandarmi, agenți de poliție sau poliție de frontieră din subordinea MAI. Școala de Subofițeri de Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni are disponibile 350 de locuri pentru Admiterea 2022. (O. NUȚU)
The post Peste 700 de candidați la admiterea în școlile postliceale MAI au promovat proba sportivă susținută la Școala de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult