Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au efectuat, luna trecută, 242 de controale în domeniul relațiilor de muncă și în cel securității și sănătății în muncă. Au fost aplicate amenzi de peste 100.000 de lei, atât pentru munca la negru, cât și pentru alte tipuri de nereguli.
Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.
În urma verificărilor efectuate, au fost identificate peste 394 de deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă, neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă, netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora, neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție și neefectuarea controlului medical periodic.
Pentru cele mai grave dintre neregulile constatate inspectorii de muncă au aplicat 205 sancțiuni, din care 186 de avertismente și 19 amenzi în valoare totală de 108.000 lei.
De asemenea, în cursul lunii trecute au fost comunicate ITM Olt un număr de 15 evenimente, soldate cu 14 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă și o persoană decedată, fapt pentru care a fost deschis un dosar de cercetare.
Citeste mai mult