Aleșii Cugirului au aprobat volumul maxim de 20.504 mc de masă lemnoasă ce se va recolta în baza amenajamentului silvic în anul 2022 din fondul forestier proprietatea publică a orașului Cugir (Ocolul Silvic „Sâpcea”).
Din respectiva cantitate, 2.500 mc de masă lemnoasă se va vinde direct pentru consumul propriu al unitaţilor de interes local finanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementarilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, al persoanelor fizice şi pentru consumul propriu al administratorului fondului forestier. Pentru consumul propriu al ocolului este nevoie de circa 200 de mc/an.
De asemenea, Consiliul Local a aprobat cantitatea de 1.500 de mc pentru debitat în gater – localitatea Vinerea.
S-a mai aprobat cantitatea de 16.504 mc de masă lemnoasă ce se va valorifica prin licitație sau negociere către operatori economici/grupuri de operatori economici, din care 15.504 mc de masă lemnoasă pe picior, iar 1000 de mc de masă lemnoasă fasonată.
În ceea ce privesc preţurile de referinţă pe anul 2022 pentru masa lemnoasă pe picior care se va recolta din fondul forestier proprietate publică a oraşului Cugir, datorită evoluţiei preţurilor pe piaţa de profil, acestea se propun a fi cu 20% mai mari faţă de anul în curs.
Constantin PREDESCU
The post Peste 20.500 metri cubi de masă lemnoasă va recolta Ocolul Silvic „Sâpcea” Cugir, în anul 2022 first appeared on cugirinfo.ro | stiri Cugir | ziar Cugir.
Sursa: www.cugirinfo.ro