Peste 1.900 de alergători au participat weekend-ul trecut la crosul Aleargă TU pentru EI. Dintre aceștia, peste 900 au optat pentru cursele fizice ale evenimentului ce s-a desfășurat la Brașov. 115.000 de euro au reușit să strângă sponsorii, donatorii și alergătorii pentru susținerea serviciilor de îngrijire paliativă pe care HOSPICE Casa Speranței Brașov le oferă adulților cu boală oncologică și copiilor cu boli incurabile și limitatoare de viață.
Premiera acestei ediții a reprezentat-o Cursa cu obstacole, un traseu aplicativ destinat persoanelor de peste 18 ani, ce au avut ocazia să își testeze anduranța și viteza.
Pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului, peste 120 de voluntari HOSPICE au fost alocați pe traseu, în punctele de hidratare și alimentare, la linia de start/finish, organizare, predare kit-uri, roata cu premii, kids corner.
Cu o componentă virtuală, crosul este evenimentul care le permite celor dornici de alergare și faptă bună să alerge de oriunde ar fi. Peste 1.000 de persoane au alergat din diferite orașe ale țării, cele mai multe înscrieri s-au înregistrat în județele Brașov, Timiș, București, Cluj. S-a alergat și din afara țării, astfel că la eveniment s-au înscris persoane din: Algeria, Canada, Franța, Germania, Iralnda, Italia, Moldova, Portugalia, Arabia Saudită, Spania, SUA.
HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.
Organizația are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București, echipe mobile în cinci orașe – București, Brașov, Făgăraș Zărnești și Giurgiu, șase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă și educație și peste 100 de paturi pentru internare și activități adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 33 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 55.000 de copii și adulți. HOSPICE Casa Speranței este furnizor de educație medicală continuă, acreditată de către OAMGMAMR şi înscrisă în Lista Furnizorilor de EMC.
Puteți sprijini pacienții HOSPICE și cauza îngrijirii paliative cu o donație (https://www.hospice.ro/doneaza/) sau cu un SMS la 8846 cu textul TIMP (4euro).
Pentru mai multe informații, accesați www.hospice.ro.
Articolul Peste 1.900 de alergători au participat la Crosul Aleargă TU pentru EI: 115.000 euro pentru susținerea serviciilor HOSPICE Casa Speranței Brașov apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult