În perioada ianuarie – iulie a.c., 1.076 de cărășeni au fost angajați cu ajutorul măsurilor active de stimulare a ocupării forței de muncă derulate de AJOFM Caraș-Severin.
Din totalul persoanelor care și-au găsit un loc de muncă până la 31 iulie a.c., 540 dintre acestea au vârsta peste 45 de ani, 191 între 35 și 45 de ani, 175 sunt sub 25 de ani, iar 170 – între 25 și 35 de ani.
Datele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin mai arată că, la 31 iulie a.c., numărul femeilor încadrate în muncă era de 487, iar cel al bărbaților – de 589. De asemenea, în funcție de mediul de rezidență, în perioada de referință, au fost angajate 603 persoane din mediul urban și 473 de persoane din mediul rural
Analiza pe niveluri de educație arată că cele mai multe persoane care și-au găsit un loc de muncă, în primele șapte luni ale anului, au studii liceale și postliceale – 435 de persoane. Acestora li se adaugă 276 de persoane cu studii gimnaziale, 175 cu studii profesionale și 82 de persoane cu studii universitare.
Citeste mai mult