Asfaltul Drumului Expres 12 se află în pericol de surpare în județul Olt, după ce pe anumite porțiuni malul rampei a luate de vale.
Alunecările de teren au avut loc la intersecția drumului expres cu Drumul Județean 703, care face legătura DN65 cu mai multe localități din nordul județului, printre care Tătulești, Spineni și Făgețelu.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere spune că, pentru moment, nu se impun restricții de viteză sau tonaj, însă a luat măsuri pentru ca problemele să nu se agraveze.
„Am notificat constructorul, drumul fiind în garanție, intervenția se va face și remedierea acestor deficiențe pe banii constructorului, avem garanție de 10 ani după darea în trafic va face lucrările de protecție, astfel încât acestea să nu afecteze cumva partea carosabilă”, a declarat Cristian Tudor, reprezentant al Direcției Regionale Poduri și Drumuri Craiova.
La rândul său, constructorul a anunțat că va începe consolidarea malului imediat ce vremea o va permite.
Riscul ca astfel de probleme să mai apară este mare, dacă ploile continuă, pentru că suprafața înclinată artificial este nouă și nu a fost plantată iarbă acolo, potrivit stirileprotv.ro.
Articolul Pericol de surpare a Drumului Expres 12 în județul Olt. Ce se întâmplă/ FOTO apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult