Percheziții ale procurorilor DNA în opt locații din București, Ilfov și Giurgiu, într-un dosar în care funcționari din ANAF sunt acuzați că protejau firme de ridesharing care nu își plăteau taxele la bugetul de stat.
Una dintre percheziții are loc la sediul central al ANAF din București, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale, potrivit unor surse judiciare, conform Agerpres.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de trafic de influență și cumpărare de influență, în perioada martie-mai 2025, de către funcționari publici cu atribuții de control din cadrul ANAF, respectiv persoane fizice și persoane juridice care operează în transportul alternativ prin intermediul aplicațiilor de ridesharing.
Faptele de corupție investigate sunt presupus a fi comise pentru protejarea și favorizarea unor persoane fizice și juridice care eludează plata taxelor, impozitelor și contribuțiilor datorate bugetului statului, cu impact negativ asupra serviciilor publice și, astfel, erodarea încrederii în stat, în instituții și în administrația publică“, transmite DNA.
Citeşte şi: Modelul cererii de finanțare pentru Programul Rabla 2025, publicat de AFM
Citeste mai mult