Sălajul se numără printre județele unde astăzi au fost efectuate percheziții într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sprijinul polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Suceava, Bistrița-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj, Mureș, Bihor, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, Poliției de Frontieră și Secției Regionale de Poliție Transporturi…
Citeste mai mult