Polițiștii și procurorii DIICOT au descins la locuințele unor suspecți de trafic de droguri. Un număr de 30 de mandate de percheziţie domiciliară au fost puse în aplicare pe raza judeţului Hunedoara, fiind identificate mai multe cantități de substanțe psihoactive. Nouă inculpați au fost reținuți, iar pentru alți doi s-a dispus măsura controlului judiciar.
La data de 28.11.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus reţinerea a nouă inculpaţi şi măsura controlului judiciar faţă de alţi doi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept şi fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii şi deţinerea fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu.
„S-a reţinut că, în perioada 2022-2023, inculpaţii au comercializat şi au oferit cu titlu gratuit, droguri de risc şi mare risc, (canabis,3-CMC, cunoscut drept cristal, MDMB-4en-PINACA,) precum şi substanţe psihoactive (2-MMC, ADB-Butinaca), către consumatori ( inclusiv minori ) din municipiul Hunedoara şi localităţile învecinate. Au fost puse în aplicare 30 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Hunedoara, fiind identificate şi ridicate cantităţile de aproximativ 400 de grame de substanţă solidă (cristal), 150 de grame de canabis, 10 grame de rezină de canabis, 140 de grame de substanţă vegetală( substanţă cu efect psihoactiv), 5 cântare electronice, 13 telefoane mobile, 11 dispozitive pentru mărunţit, bunuri folosite la ambalarea şi consumul de droguri, sumele de 16.830 lei şi 5.115 euro, precum şi alte mijloace de probă. De asemenea, pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză au fost confiscate cantităţile de 17,6 kilograme canabis, 1,3 kilograme rezină de canabis (haşiş) şi peste 20 grame de noi substanţe psihoactive”, se arată într-un comunicat transmis de DIICOT.
https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2023/11/Vid84.mp4
În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba cu propunerea de arestare preventivă a celor nouă inculpaţi reţinuţi.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia.
Acţiunea a fost realizată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, Inspectoratelor de Poliţie judeţene Alba şi Hunedoara şi jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Avram Iancu” Alba.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Acest articol Percheziții în județ, într-un dosar de trafic de droguri. Substanțe psihoactive, vândute inclusiv minorilor a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult